Biden cere administrației SUA să mai cumpere încă 500 de milioane de teste pentru diagnosticarea COVID-19

13 01. 2022
Joe Biden

Comanda se adaugă jumătăţii de miliard de teste pe care preşedinţia americană le-a promis pentru luna ianuarie. „În plus faţă de cele 500 de milioane de teste în curs de cumpărare, astăzi el (Biden – n. red.) ordonă echipei sale să achiziţioneze încă 500 de milioane de teste, pentru a face faţă cererii viitoare”, a spus sursa Reuters, cerând să nu îi fie dezvăluită identitatea.

Biden a fost criticat în trecut fiindcă nu s-a concentrat mai mult asupra testării în cadrul strategiei de combatere a pandemiei. În ultimele săptămâni, o penurie de teste la nivel naţional a afectat reacţia la înmulţirea cazurilor de Omicron, o variantă mult mai contagioasă a coronavirusului.

Preşedintele intenţiona să anunţe noua comandă ceva mai târziu în cursul zilei.

Sursa citată afirmă că testele vor fi gratuite pentru consumatorii americani, iar Casa Albă va da ulterior detalii despre distribuirea lor. Vineri se vor comunica amănunte despre site-ul de internet cu informaţii despre prima tranşă de 500 de milioane de teste, a adăugat aceeaşi persoană.

Când au fost anunţate primele 500 de milioane de teste, experţii au susţinut că acţiunile Casei Albe nu sunt destul de îndrăzneţe şi de rapide pentru a face faţă răspândirii Omicron.

Mulţi americani au găsit greu teste, în special din cauza penuriei de teste rapide, dar şi deoarece centrele de asistenţă de urgenţă, cele cu prezentare directă şi farmaciile care administrează teste nu dispun de suficient personal. Mai recent, au apărut probleme şi cu personalul laboratoarelor care procesează testele PCR, mai complexe. Cei care doreau să afle rapid dacă sunt infectaţi cu coronavirus sunt de multe ori frustraţi, arată Reuters.

Bilanţul oficial al infectărilor cu Omicron în SUA continuă să crească, dar există indicii că în unele zone afectate mai devreme, cum ar fi nord-vestul, ritmul de apariţie a cazurilor noi a început să scadă.