Biden dă asigurări că nu-și dorește ca SUA să ajungă la un Război rece cu China

21 09. 2021
joe_biden_69766700

„Nu vrem un nou Război rece sau o lume divizată în blocuri rigide”, a spus preşedintele SUA în primul discurs din mandatul său în faţa Adunării Generale a ONU.

Totuşi, „SUA vor participa la competiţie şi o vor face cu forţă”, a avertizat el prezentându-şi viziunea privind confruntarea cu Beijingul, fără a numi direct puterea rivală.

„Cu valorile şi forţa noastră, ne vom apăra aliaţii şi prietenii şi ne vom opune tentativelor ţărilor mai puternice de a le domina pe cele mai slabe”, a spus el.

Preşedintele Biden, angajat într-o luptă împotriva „autocraţiilor”, a promis, de asemenea, că va apăra democraţia.

Discursul său de la prestigioasa tribună a ONU de la New York va fi urmat de cel al preşedintelui chinez Xi Jinping, care va fi transmis online şi este preînregistrat, într-un duel la distanţă între cele două superputeri angajate într-o confruntare tot mai înveninată.

Înainte de discursul lui Biden, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat Washingtonul şi Beijingul împotriva unei degradări a crizelor mondiale care ar fi „mult mai puţin previzibilă decât Războiul Rece” şi a făcut apel către cele două superputeri la „dialog” şi la înţelegere.

Pentru democratul american, discursul din templul multilateralismului a fost ocazia despre a vorbi despre „întoarcerea” SUA ca partener de încredere alături de aliaţii săi nemulţumiţi după patru ani de mandat al lui Donald Trump.

„În cursul ultimelor opt luni, am acordat prioritate reconstrucţiei alianţelor noastre, revitalizării parteneriatelor noastre şi recunoaşterii faptului că sunt esenţiale pentru securitatea şi prosperitatea durabile ale Americii”, a pledat el.

El a spus că va anunţa miercuri „noi angajamente” împotriva pandemiei şi a promis „dublarea” efortului financiar internaţional al Washingtonului împotriva schimbării climatice.

Liderul de la Casa Albă să deschidă „o nouă eră de diplomaţie” după sfârşitul războiului din Afganistan, dând asigurări că forţa militară nu va fi utilizată de SUA decât „în ultimă instanţă”.

Însă retragerea din Afganistan, care s-a încheiat în haos la sfârşitul lui august spre marea nemulţumire a multor ţări europene, apoi criza deschisă cu Franţa în afacerea submarinelor, care a izbucnit săptămâna trecută, i-au pus în umbră mesajul.

Semn că Parisul nu este gata să dea pagina după această criză, un consilier al preşedintelui francez Emmanuel Macron a avertizat că discuţia sa telefonică aşteptată „înainte de sfârşitul săptămânii” cu Joe Biden, nu va fi „una de reconciliere”, ci de „clarificare”.

Surprinzând mai multe state membre ONU, preşedintele francez Macron a ales să nu se deplaseze la ONU în acest an, ministrul său de externe urmând să ia cuvântul în numele Franţei prin videoconferinţă, în mai multe zile.

Tot în discursul de marţi, Biden a apreciat că „soluţia a două state” este „cea mai bună” pentru a rezolva conflictul israeliano-palestinian.

„Continui să cred că soluţia a două state este cea mai bună pentru a asigura viitorul Israelului în calitate de stat evreu democratic, care trăieşte în pace alături de un stat palestinian viabil, suveran şi democratic”, a declarat preşedintele american.

„Suntem în prezent departe de acest obiectiv, dar nu trebuie să renunţăm să credem că un progres este posibil”, a adăugat el.