Biden: Nu trebuie să lăsăm Rusia să utilizeze energia ca o armă
”Deşi mi-am reafirmat îngrijorarea cu privire la Nord Stream 2, cancelarul Merkel şi cu mine împărtăşim absolut convingerea că nu trebuie să lăsăm Rusia să utilizeze energia ca o armă pentru a-i constrânge sau ameninţa pe vecinii săi”, a declarat preşedintele democrat, în cadrul unei conferinţe de presă comune.
La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a reafirmat că Ucraina trebuie să rămână ”o ţară de tranzit” pentru gazul rus, în pofida construirii unui gazoduct care va lega direct Germania de Rusia prin Marea Baltică.
”Nord Stream 2 este un proiect suplimentar şi cu siguranţă nu este un proiect de înlocuire a oricărui tranzit via Ucraina. Orice altceva ar crea, evident, multă tensiune”, a declarat cancelarul german în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele american Joe Biden, a cărui administraţie şi-a exprimat rezerve cu privire la proiectul de construire a acestui gazoduct.