Biden promite că peste 30 de țări vor urma exemplul SUA și vor scoate petrol din rezervele lor strategice
”În această dimineaţă, peste 30 de ţări s-au regăsit la o reuniune internaţională şi au decis să pună pe piaţă zeci de milioane de barili de petrol suplimentari”, a spus Biden, făcând referire la o iniţiativă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE).
El anunţase joi că Statele Unite vor elibera timp de şase luni din rezervele strategice un milion de barili de petrol în fiecare zi.
Preşedintele democrat încearcă astfel să oprească creşterea preţului combustibililor, care exasperează populaţia SUA şi este speculată de opoziţia republicană înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului care vor avea loc în noiembrie.
La rândul său, Joe Biden încearcă să pună această creştere a preţurilor pe seama preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru invazia Rusiei în Ucraina. Pe de altă parte, el critică şi industria petrolieră americană pentru acumularea unor profituri imense fără a investi în producţie.
Grupul OPEC+, ce reuneşte ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, a convenit joi doar asupra unei creşteri modeste a producţiei, respingând din nou apelurile pentru o sporire mai substanţială a extracţiei pentru a diminua cotaţiile petrolului.
Preţul barilului de petrol Brent a atins 139 de dolari pe 7 martie, un record după criza financiară din 2008. După anunţul lui Biden despre eliberarea unei cantităţi masive de petrol din rezervele strategice, această cotaţie a ajuns vineri în jurul a 100 de dolari.