Biden şi Macron se angajează să se coordoneze în faţa Rusiei
În cursul acestei convorbiri telefonice, care a avut loc după ce Emmanuel Macron nu a exclus să viziteze Rusia pentru a găsi o soluţie diplomatică la criză, cei doi lideri „şi-au afirmat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, potrivit executivului american.
Ei au trecut, de asemenea, în revistă „coordonarea în curs la nivel atât diplomatic, cât şi al pregătirilor pentru a impune Rusiei măsuri economice rapide şi severe în cazul în care aceasta va invada mai mult Ucraina”.
„Preşedintele Biden şi preşedintele Macron au convenit ca echipele lor să rămână în strâns contact, inclusiv în consultare cu aliaţii din NATO şi partenerii din UE, cu privire la abordarea noastră coordonată şi globală pentru gestionarea acestor probleme”.
Occidentalii au acuzat Moscova de la sfârşitul anului 2021 că a repoziţionat zeci de mii de soldaţi la frontierele Ucrainei în vederea unei potenţiale invazii.
Rusia dezminte orice veleitate în acest sens, afirmând că doreşte doar să îşi garanteze securitatea, mai scrie AFP.