Biden va anunța săptămâna viitoare sprijinul Statelor Unite pentru intrarea Uniunii Africane în G20

09 12. 2022
Joe Biden

Biden va face acest anunţ în timpul Summitului liderilor SUA-Africa de la Washington, a declarat pentru publicaţia americană un consilier de la Casa Albă, Judd Devermont.

„Este momentul ca Africa să aibă locuri permanente la masa organizaţiilor şi iniţiativelor internaţionale”, a afirmat el.

„Avem nevoie de mai multe voci în discuţiile internaţionale care vizează, la nivel global, economia, democraţia şi guvernanţa, schimbările climatice, sănătatea şi securitatea”, a adăugat consilierul.

Devermont a precizat pentru Washington Post că preşedintele Uniunii Africane şi liderul Senegalului, Macky Sall, şi preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, i-au cerut lui Biden să crească reprezentarea ţărilor africane în G20. Africa de Sud este singură ţară de pe continent care face parte din grupul celor mai mari economii ale lumii.