Big Brother SUA: Congresul aprobă o reformă majoră a metodelor de supraveghere ale NSA

Economica.net
03 06. 2015
wire_tapping_interceptii_telefon_acultat_16608600_24773900_52310500_89606200

Reforma, numită USA Freedom Act, are ca obiectiv să limiteze programul NSA de colectare a metadatelor apelurilor telefonice (ora, durata, numărul apelat), cea mai criticată dintre măsurile de supraveghere introduse în cadrul Patriot Act, scrie Agerpres.

Adoptată anterior de Camera Reprezentanţilor, legea urmează să fie semnată de preşedintele Barack Obama.

Ea prevede transferarea stocării de date companiilor de telecomunicaţii, cu scopul de a potoli temerile despre supravegherea americanilor de propriul guvern. Autorităţile vor avea acces la date numai printr-o decizie a justiţiei.

Pe de altă parte, textul mai prevede să redea NSA puterea de a-i identifica pe suspecţii consideraţi ‘lupi solitari’ şi să îi pună sub ascultare.

Amploarea puterii de supraveghere a NSA a fost dezvăluită de fostul său consultant Edward Snowden în iunie 2013.

Agenţia de Securitate Naţională şi-a suspendat total colectarea acestor metadate cu începere de luni, ora 00.01 (04.01 GMT), din cauza expirării unei prevederi ce decurge din articolul 215 al Patriot Act, temeiul juridic pentru această colectare.