Către ce metal se îndreaptă bijutierii din cauza preţului mare al aurului

Platina a devenit mai interesantă pentru bijutieri decât aurul după ce preţul metalului galben, considerat un plasament sigur în perioade economice incerte, a atins niveluri record.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 17:10
Către ce metal se îndreaptă bijutierii din cauza preţului mare al aurului

Preţul aurului l-a depăşit pe cel al platinei în august anul trecut, pentru prima oară după decembrie 2008, relatează Bloomberg.

Cererea de aur din partea bijutierilor a scăzut cu 3% anul trecut, în timp ce în cazul platinei a avut loc o creştere de 1,8%, potrivit datelor Consiliului Mondial al Aurului şi ale companiei Johnson Matthey, comerciant şi distribuitor de platină la nivel mondial.

„De fiecare dată când creşte preţul aurului şi atinge noi niveluri psihologice este afectată cererea de bijuterii”, a declarat David Wilson, analist la Citigroup în Londra, care crede că preţul mai mare al aurului va susţine cererea pentru bijuterii din platină.

Interesul pentru bijuteriile din platină este în creştere, susţinut de China, care asigură circa 68% din consum. În India, cea mai mare piaţă pentru obiecte ornamentale din aur la nivel mondial, popularitatea metalului alb-cenuşiu creşte în rândul tinerelor.

„Toţi retailerii raportează o creştere puternică a vânzărilor de bijuterii din platină”, a declarat Vaishali Banerjee, manager de ţară al Platinum Guild International, în Mumbai.

Preţul aurului a crescut timp de 11 ani consecutiv, la un maxim de 1,921,15 dolari uncia atins în septembrie anul trecut, iar marţi a încheiat tranzacţiile de la Londra la 1.784,23 dolari uncia.

Platina a închis marţi la 1.718,5 dolari uncia, în creştere de la media ultimilor trei ani, de 1.546 dolari uncia.

Metalul preţios este folosit pentru fabricarea bijuteriilor, a instrumentelor chirurgicale dar şi în industrie.

Aprecierea cotaţiei aurului ar putea dura încă 5-8 ani, fiind posibil ca preţul să crească de peste două ori, la 5.000 de dolari uncia, a estimat Christopher Wyke, director la Schroders Investment Management, la sfârşitul săptămânii trecute.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă,......
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...