Bilanț Mondial de l`Auto Paris: 400.000 de vizitatori și 300 de mașini vândute de Dacia

Ediția din 2022 a Mondial de l`Auto, expoziția auto de la Paris, s-a încheiat cu un bilanț încurajator atât pentru organizatori cât și pentru grupul Renault, principalul expozant.
Robert Stan - mie, 26 oct. 2022, 19:53
Bilanț Mondial de l`Auto Paris: 400.000 de vizitatori și 300 de mașini vândute de Dacia

Numită pompos Mondial de l`Auto, expoziția auto internațională de la Paris din acest an s-a încheiat după o săptămână în care halele centrului expozițional din capitala Franței au atras circa 400.000 de vizitatori.

„Această asistență depășește obiectivele planificate inițial pentru show-ul desfășurat pe parcursul a șapte zile (în loc de 13 pentru edițiile anterioare)”, a precizat agenția Hopscotch, organizatorul acestei a 89-a ediții a expoziției.

Pentru comparație, la ediția anterioară, cea din 2018, evenimentul a ocupat un număr dublu de hale, numărul vizitatorilor a depășit 1 milion, iar la Paris Expo au fost prezenți cu standuri producători germani, italieni, japonezi, coreeni, americani, etc.

În 2022, liderul incontestabil al expozanților a fost – atât prin suprafața de expunere cât și prin numărul de premiere și modele de serie expuse – grupul francez Renault. Pe lângă cele patru mărci ale acestui grup – Renault, Dacia, Alpine și Mobilize – în halele centrului expozițional au mai fost prezente doar mărci europene precum Peugeot, DS, Microlino, Aixam sau Hopium, brandul american Jeep, vietnamezii de la VinFast și multe firme chineze precum BYD, Seres, WEY sau ORA, alături de multe companii de servicii asociate comerțului cu mașini. Grație acestora, evenimentul de la Paris a putut să-și mențină titulatura de salon internațional sau, cum le place francezilor să-i spună „Mondial de l`Auto”.

În acest context, grupul Renault și-a atras și „partea leului” la capitolul vânzări. Astfel, conform oficialilor Renault, marca principală a grupului a încheiat 500 de contracte ferme cu clienți și alte 1.100 de persoane și-au lăsat datele pentru a fi contactate în legătură cu o viitoare achiziție.

De asemenea, standul Dacia a fost apreciat cu 4,6 stele din cinci posibile de vizitatori, marca românească parte a grupului Renault contabilizând 300 de comenzi ferme și alte circa 300 de potențiale contracte. 60% dintre cei care au comandat o Dacia la expoziția de la Paris au preferat variante cu sistem dual de alimentare benzină – GPL.

Deși despre comenzile primite de alte mărci prezente la Mondial de l`Auto nu se știe încă mare lucru, este limpede că vietnamezii de la VinFast au atras multă atenție prin modelele VF6 și VF7 care s-au alăturat deja cunoscutelor VF8 și VF9. De altfel, prezența la expoziția de la Paris a marcat extinderea mărcii în Europa, pe 17 octombrie fiind anunțată deschiderea birourilor din Germania, Franța și Țările de Jos. Conform oficialilor VinFast, în noiembrie principalul showroom european al mărcii va fi deschis la Koln, în timp ce până la finalul lui 2022 vor fi inaugurate spații comerciale la Paris, Nisa, Amsterdam, Berlin, Munchen, Frankfurt și Hamburg. Extinderea mărcii în Europa va continua și în 2023.

Părți ale grupului chinez Great Wall Motors (GWM), mărcile ORA și WEY au avut și ele reprezentanți de seamă la Paris. În cazul ORA, principalul punct de atracție a fost modelul electric Funky Cat GT care, grație unei baterii de 63 kWh se poate deplasa fără încărcare pentru 400 km (WLTP). De asemenea, există și o versiune ORA Funky Cat 300 PRO care are o autonomie de 310 km asigurată de o baterie de 47,78 kWh. Un alt model, Next ORA Cat, asigură o autonomie electrică de 430 km, are tracțiune integrală și un sistem de propulsie cu o putere de 300 kW (400 CP).

Colegii de la WEY – nume primit de marcă de la fondatorul Jack Wey – au venit și ei în Europa cu modelele Coffee 01 și 02. Deloc surpinzător dacă avem în vedere faptul că vorbim despre o marcă din China, pe piața de origine mai sunt distribuite și modelele Mocca, Macchiato și Latte! Și nu, nu e vorba doar despre diferențe de culoare.

Revenind la modelele prezentate la Mondial de l`Auto, Coffee 02, de exemplu, este un SUV PHEV (hibrid cu încărcare la priză) care se poate deplasa strict electric până la 145 km. Disponibil atât în variante cu tracțiune față cât și integrală, vehiculul pune la dispoziția șoferului, în total, 325 kW (435 CP), iar viteza maximă atinsă este de 230 km/h.

Cele trei noutăți prezentate de chinezii de la BYD (Build Your Dreams) – Han, Tang și Atto 3 – au toate propulsie electrică și, surprinzător pentru unii, nu sunt deloc mai prejos decât concurenții europeni. Pornind de la ideea că mașinile lor sunt suficient de performante pentru a concura de la egal la egal cu cele europene, BYD a anunțat la Paris deschiderea unei rețele de magazine de prezentare în Germania. Realizată împreună cu parteneri germani, rețeaua include orașele Munchen, Berlin, Hamburg, Stuttgart, Frankfurt și Ravensburg.

Că ne place sau nu, expoziția auto de la Paris a dovedit, din nou, că mărcile chineze sunt nu doar pregătite să vină cu propriile produse în Europa, ci se află chiar în proces de implementare a rețelelor de vânzare. Conform oficialilor prezenți la Mondial de l`Auto, brandurile din Asia mizează pe prețuri sub cele ale europenilor, performanțe apropiate, dacă nu chiar mai bune, și un timp de livrare mult mai scurt. În acest context, porțile Europei sunt larg deschise acestor nou-veniți care, cândva, păreau departe în urma companiilor europene, americane sau japoneze.

De altfel, cei neîncrezători în amploarea ofensivei chineze pot vedea cu proprii ochi, în România, mașini ale unor mărci chineze. Brașovenii de la Visual Fan (Allview) importă încă de anul trecut modelul Skywell ET5, în timp ce din Moldova vin spre București cei de la SUVCARS cu mărcile DFSK (Dong Feng Sokon Automobile), SERES, BAIC sau JAC.

Conform LifeNews.ro, SUV CARS a fost unul dintre oprincipalii expozanți de la ediția din acest an a Salonului Auto București (SAB) cu modelele DFSK Fengon 5 și Fengon 580, electricul Seres 3 sau furgoneta Cargovan Kombi EC 35.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...