Bilanţul prăbuşirii avionului Boeing 737 MAX al companiei Ethiopian Airlines: 157 de morţi, niciun supravieţuitor
Avionul decolase la ora locală 08:38 şi avea ca destinaţie Nairobi (Kenya). Niciunul dintre cei 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului nu au supravieţuit.
Printre pasageri se numără 32 de kenyeni, 18 canadieni, 9 etiopieni, 8 italieni, 8 chinezi, 8 americani, 7 britanici, 7 francezi, 6 egipteni, 5 olandezi, 4 indieni, 4 slovaci, câte trei austrieci, suedezi şi ruşi, câte doi marocani, spanioli, polonezi şi israelieni şi câte un pasager din Belgia, Indonezia, Somalia, Norvegia, Serbia, Togo, Mozambic, Rwanda, Sudan, Uganda şi Yemen. Naţionalităţile celorlalţi pasageri nu sunt deocamdată cunoscute, iar patru dintre ei au paşapoarte ONU şi încă nu este clar din ce ţări provin.
Potrivit datelor de pe website-ul de monitorizare a curselor aeriene Flightradar24, după decolare avionul a avut oscilaţii de viteză în urcare. Avionul implicat în accident fusese livrat companiei Ethiopian Airlines în noiembrie anul trecut şi avea numai 1.200 de ore de zbor.
Este al doilea accident în care este implicat un avion de tipul Boeing 737 MAX, model de ultimă generaţie care a fost dat în exploatare în anul 2017, primul accident având loc anul trecut pe 29 octombrie, când un astfel de aparat al companiei indoneziene Lion Air s-a prăbuşit în Marea Java, toate cele 189 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa.
Acest accident este încă în curs de investigare, iar ancheta se axează pe posibile semnale eronate transmise de un senzor, situaţie pentru care piloţii nu ar fi fost instruiţi. În luna noiembrie, Boeing a transmis companiilor aeriene care au acest tip de avion în flotă proceduri revizuite pentru a-şi pregăti echipajele să facă faţă situaţiei cu care s-au confruntat piloţii avionului indonezian.