Biletele de avion s-ar putea scumpi considerabil anul acesta – analiză

Companiile aeriene ar putea creşte considerabil preţurile la bilete de avion în acest an, după un salt de 10% făcut deja din cauza preţurilor petrolului, se arată într-o analiză a casei de brokeraj XTB, remisă, vineri, AGERPRES.
AGERPRES - vin, 03 iun. 2022, 11:52
Biletele de avion s-ar putea scumpi considerabil anul acesta - analiză

Anul trecut, călătoriile internaţionale au fost la aproximativ 25% faţă de nivelul din 2019.

În primul trimestru al acestui an, pe plan global, s-a atins un procent de 42% din valoarea din 2019. Există o rată de creştere foarte puternică pe unele pieţe, SUA, Europa şi America Latină atingând aproximativ 60%.

În privinţa segmentului de afaceri al industriei aeriene, acesta este prognozat să revină mai lent la nivelurile prepandemice. În schimb, raportul IATA a indicat faptul că există mai mulţi călători „premium” care călătoresc la clasa întâi sau la clasa business.

„Ce ne spune acest lucru? Există o categorie de persoane care au un venit disponibil suplimentar şi care sunt pregătiţi să plătească în plus pentru a beneficia de condiţii mai bune. Aceste servicii tind să ofere şi o marjă de profit mai bună pentru companiile aeriene, fapt ce poate ajuta rezultatele viitoare. Preşedintele IATA a declarat că redresarea traficului de pasageri accelerează şi că, în medie, industria ar putea reveni acum la cifrele anterioare pandemiei în 2023, cu un an mai devreme decât se prognoza anterior. Acesta a menţionat că preţurile ridicate ale petrolului şi întreruperile de călătorie cauzate de lipsa forţei de muncă nu i-au descurajat până acum pe călători, chiar dacă preţul petrolului a determinat o creştere a tarifelor cu aproximativ 10%”, spune Radu Puiu, analist XTB.

Se observă un dezechilibru între ritmurile de revenire în funcţie de regiune. Europa prezintă o cerere puternică pentru combustibil pentru avioane, pe măsură ce un număr tot mai ridicat de persoane se pregătesc de vacanţă în această vară.

Regiunea a absorbit peste 13 milioane de barili de combustibil pentru aeronave în mai, reprezentând cel mai mare import lunar din octombrie 2020, potrivit datelor Vortexa Ltd. compilate de Bloomberg. Se estimează că nivelul consumului va creşte în această vară, pe fondul relaxării restricţiilor şi a cererii în creştere din partea consumatorilor.

Cererea de combustibil pentru avioane din Europa de Vest este prognozată să crească cu 17% de la sfârşitul lunii mai până la sfârşitul lunii august, atingând un vârf de 1,26 milioane de barili pe zi în ultima lună, potrivit prognozei BloombergNEF, care se bazează pe programele de zbor.

Potrivit datelor de la Eurocontrol, traficul aerian al Europei este încă la aproximativ 86% din nivelul prepandemic din 2019 pentru această perioadă a anului. Într-o prognoză din aprilie, scenariul de bază al organizaţiei era ca această cifră să crească la 89% în august şi la 92% până la sfârşitul anului.

Creşterea treptată a preţului petrolului începând din a doua jumătate a anului 2021 şi accelerarea ritmului de creştere în urma războiului din Ucraina au majorat semnificativ costurile operaţionale ale companiilor aeriene.

Pe parcursul trimestrului patru din 2021, costurile cu combustibilul pentru avioane au reprezentat deja 24% din cheltuielile totale de operare ale companiilor aeriene, iar acest lucru va creşte şi mai mult. Chiar dacă preţurile petrolului se vor tempera în restul anului 2022, rezultatele vor fi afectate şi acest lucru complică revenirea la profitabilitate pentru multe companii aeriene în acest an.

În general, transportatorii low-cost aplică rate de hedging într-o proporţie mai mare decât transportatorii tradiţionali, ceea ce înseamnă că impactul pentru 2022 va fi atenuat. Transportatorii tradiţionali acceptă, de obicei, un risc mai mare în ceea ce priveşte combustibilul, prezentând rate mai mici de hedging. Aceasta înseamnă că preţurile mai mari ale kerosenului tind să le afecteze mai mult.

De asemenea, există o diferenţă între companiile aeriene europene şi cele americane, cele din SUA tind să suporte riscul (companiile aeriene din sud-vest care folosesc hedgingul reprezintă o excepţie).

Totuşi, situaţia nu este pe deplin „roz”. Industria turismului se confruntă cu un deficit de personal, companiile care au concediat angajaţi sau i-au pierdut în faţa altor sectoare în timpul pandemiei, întâmpinând dificultăţi să compenseze decalajul pe măsură ce rezervările au început să crească.

Acest adevăr s-a transpus în realitate în Marea Britanie, unde au apărut mai multe probleme în aeroport, pe măsură ce populaţia s-a pregătit pentru un weekend prelungit în contextul a două zile de vacanţă.

Preţurile ridicate ale petrolului reprezintă o altă ameninţare, directorul RyanAir Holdings avertizând recent că, dacă vor rămâne la niveluri crescute, vor exista suprataxe la combustibil din partea companiilor aeriene de renume din Europa în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...