Bill Gates este, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bogat om de pe planetă – Top Forbes

Bill Gates, cofondator al companiei Microsoft, continuă să fie, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bogat om din lume, potrivit topului revistei Forbes, difuzat marţi, anunţă AFP şi EFE, menţionând că numărul miliardarilor a scăzut uşor în acest an la nivel global, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 01 mart. 2016, 18:34
Bill Gates este, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bogat om de pe planetă - Top Forbes

Bill Gates, care s-a aflat pe această poziţie de 17 ori în ultimii 22 de ani, este posesorul a 75 de miliarde de dolari, susţine publicaţia, care va apărea în versiune tipărită la 21 martie.

Locul al doilea al clasamentului este ocupat de magnatul industriei textile din Spania, Amancio Ortega, fondator al mărcii Zara, acţionar majoritar al firmei Inditex, căruia i se atribuie o avere de 67 de miliarde de dolari, cu 2,5 miliarde mai mult decât în 2015.

El este urmat de omul de afaceri american Warren Buffet, cu 60,8 miliarde de dolari, care s-a aflat şi anul trecut pe poziţia a treia a ”podiumului”.

Mexicanul Carlos Slim însă a coborât două poziţii prin comparaţie cu 2015 şi a ajuns pe locul al patrulea, având în vedere că a pierdut 27, 1 miliarde de dolari şi a rămas doar cu 50 de miliarde de dolari.

În 2016, lista miliardarilor cuprinde 1.810 persoane, cu 16 mai puţin decât în urmă cu un an. Împreună, toţi aceştia au o avere de aproximativ 6.480 de miliarde de dolari, în scădere cu 570 de miliarde prin comparaţie cu anul anterior.

Forbes precizează că este pentru prima dată din 2010 când averea medie a miliardarilor din întreaga lume a înregistrat o evoluţie descendentă, ajungând la 3,6 miliarde de dolari, cu 300 milioane de dolari mai puţin decât în 2015. Revista pune acest fenomen pe seama instabilităţii bursiere, a scăderii preţului petrolului şi a dolarului puternic, factori care au dus la o redistribuire a bogăţiei la nivel planetar. Aşa se explică faptul că numai doi dintre primii 20 din 2015 şi-au păstrat locul şi în clasamentul anual din 2016, care poate fi consultat la adresa www.forbes.com/billionaires.

La numai 31 de ani, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, este miliardarul ale cărui afaceri au mers cel mai bine în 2016, astfel încât averea lui a crescut cu 11,2 miliarde dolari, totalizând în prezent 44,6 de miliarde de dolari. El a urcat în clasament de pe locul 16 în 2015, la poziţia a şasea. O evoluţie spectaculoasă a avut şi Jeff Bezos, de la firma Amazon, care de pe pe locul al 15-lea a ajuns cel de-al cincilea, cu o avere de 45,2 miliarde de dolari.

Cel mai tânăr miliardar din topul anului 2016 este o femeie, norvegianca Alexandra Andresen, de numai 19 ani, cu o avere moştenită de 1,2 miliarde de dolari. Ea este urmată în clasamentul superbogaţilor tineri de sora ei Katharina, de 20 de ani, ambele ocupând locul 1476 în topul general.

Lista din 2016 numără 190 de femei, cu şapte mai puţin decât în 2015. Cea mai bogată femeie din lume este franţuzoaica Liliane Bettencourt, proprietara companiei L’Oréal, cu o avere de 36,1 miliarde de dolari (40,1 miliarde anul trecut), situată pe poziţia a 11-a în clasamentul Forbes.

Topul pe ţări este condus şi în 2016 de SUA, care au 540 de miliardari, locurile următoare fiind ocupate de China continentală (251), Germania (120), India (84), Rusia (77, cu 11 mai puţin decât anul trecut), Hong Kong (69), Regatul Unit (50), Italia (43), Franţa (39) şi Canada (33).

China este ţara cu cel mai mare număr (70) de noi miliardari în 2016, urmată de SUA (33), Germania (28) şi India (8).

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...