Bill Gates face o donaţie de 500 de milioane de dolari pentru lupta împotriva epidemiilor
Fostul CEO al gigantului Microsfot, pentru care epidemia de Ebola reprezintă un ‘apel la acţiune’, a făcut acest anunţ cu prilejul celei de-a 63-a reuniuni anuale a Societăţii americane igienă şi medicină tropicală, la New Orleans, scrie Agerpres.
El a menţionat că Fundaţia Gates va consacra peste 500 de milioane de dolari în 2014 ‘pentru a reduce povara pe care o constituie malaria, pneumonia, diareea şi o serie de infecţii parazitare, cauze principale pentru decese şi handicap în ţările în curs de dezvoltare’, conform documentului amintit.
Bill Gates a precizat că pe lângă acest angajament fundaţia sa a majorat cu 30% finanţarea anuală în ce priveşte malaria.
Apreciind că epidemia de febră hemoragică Ebola, care a provocat moartea de la începutul anului a peste 4.900 de persoane în Africa de Vest, este ‘moment critic în istoria sănătăţii mondiale’, el a subliniat ‘necesitatea unor eforturi mai importante pentru a face faţă bolilor rezistente la medicamente, cum sunt malaria şi febra Dengue’.
Este vorba despre ‘a ne consacra marii cauze pe care o reprezintă reducerea poverii globale a bolilor infecţioase’, a adăugat el în observaţiile preliminare la discursul său, făcute publice.
În opinia lui Bill Gates, eradicarea malariei până la mijlocul acestui secol este ‘un obiectiv atât necesar, cât şi realizabil’. ‘Nu ne vom atinge scopul cu paşi mărunţi. Istoria arată că singurul mijloc de a opri malaria este să îi punem capăt definitiv’, a ţinut el să atragă atenţia.
În ce priveşte lupta sa împotriva epidemiei virusului Ebola, Fundaţia Gates a anunţat în septembrie un angajament în valoare de 50 de milioane de dolari.