Binance, cea mai mare platformă cripto din lume, şi directori ai acesteia, daţi în judecată de autorităţile de reglementare din SUA
Binance a efectuat, cel puţin din iulie 2019 până în prezent ” tranzacţii cu instrumente derivate pe mărfuri în numele unor persoane din SUA”, încălcând legile SUA, a spus autoritatea de reglementare a tranzacţiilor cu instrumente financiare de mărfuri, CFTC, în plângerea sa.
Programul de conformitate al Binance a fost ”ineficient”, iar firma, sub conducerea lui Zhao, le-a spus angajaţilor şi clienţilor să ocolească controalele de conformitate, a spus CFTC.
De asemenea, fostul director de conformitate al Binance, Samuel Lim, este acuzat că a ajutat şi a favorizat încălcările de reglementări de către Binance.
Binance nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
”De ani de zile, Binance a ştiut că încalcă regulile CFTC, lucrând activ atât pentru a menţine fluxul de bani, cât şi pentru a evita conformitatea. Acesta ar trebui să fie un avertisment pentru oricine din lumea activelor digitale că CFTC nu va tolera evitarea intenţionată a legii SUA”, a afirmat preşedintele autorităţii de reglementare, Rostin Behnam.
Binance domină sectorul global al activelor digitale. Prin platforma sa principală, Binance.com, anul trecut au avut loc tranzacţii în valoare de aproximativ 23.000 de miliarde de dolari, potrivit furnizorului de date CryptoCompare.
Volumul său de tranzacţionare a atins 34.000 de miliarde de dolari în 2021, a spus Zhao anul trecut.