Binig, Enel: E nevoie de flexibilizarea reţelei electrice. Nu o să avem suficientă apă pentru cât va trebui să echilibrăm

22 08. 2019
binig_enel_27390100

“Mesajul este că trebuie să avem în vedere nu doar un cadru prietenos pentru noi capacităţi regenerabile, dar trebuie să creăm de pe acum un cadru prietenos pentru capacităţile care le vor oferi rezerva de flexibilitate”, a declarat Binig la o conferinţă organizată de publicaţia Focus Energetic.

El a vorbit despre nevoia de flexibilitate în condiţiile în care la conferinţă au participat reprezentanţi ai producătorilor de energie dar şi ai distribuitorilor şi furnizorilor.

“S-a spus că începem să avem o problemă de adecvanţă-capacitatea de a acoperi consumul maxim al sistemului, dar pe lângă asta începem să avem o problemă de perspectivă de flexibilitate şi, dacă nu creăm mecanismele, vom avea o problemă: da, sunteţi frumoşi ca centrale eoliene, dar nu vă putem găzdui în sistem, nu vă putem asigura echilibrarea.

Putem folosi fondul de modernizare de care se discută, putem folosi fondurile structurale, dar trebuie să avem problema asta pe masă. Am profitat acum, vorbim despre cineva care poate oferi capacităţi flexibile (se referea la Hidroelectrica-n.red.), dar nu este suficient, la un moment dat nu avem apă pentru cât va trebui să echilibrăm noile capacităţi eoliene centralizate, solare de tip utility, dar şi cele care vor ceni de tip non-utility”, a explicat Binig.

El a vorbit despre sistemul demand-response şi a dat chiar şi un exemplu de tip de consumator care poate echilibra reţeaua.

“Apar două soluţii: una este stocarea descentralizată, pe măsură ce va progresa tehnologia, dar a doua este demand-response. S-a demonstrat în lume, de exemplu, că cei care au instalaţii frigorifice pot la un moment dat să întrerupă consumul de energie sau să-l reducă, pentru că temperatura nu scade foarte brusc cu reducerea consumului de electricitate, şi atunci ei pot să oferteze operatorului de sistem servicii tehnologice de sistem şi energie de echilibrare.Demand-response poate constitui o soluţie, însă pe ansamblu trebuie să avem în vedere flexibilitatea, investiţia în flexibilitate pe viitor, altfel degeaba se face PNIESC (Planul Naţional Integrat Energie-Mediu, care presupune creşterea ponderii regenerabilelor-n.red.)”, a spus oficialul Enel.

Enel este una dintre companiile energetice care au venit cu soluţii pentru echilibrarea rețelei prin managementul consumului şi are o divizie specială, Enel X, care se ocupă de astfel de “central virtuale”.

Citeşte şi:

Cum primeşti bani ca să nu consumi energie electrică. Ce este „demand-response” şi cum funcţionează