BIO: Daniel Constantin rămâne la Ministerul Agriculturii

Preşedintele PC, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii în primul Cabinet Ponta şi desemnat şi în Guvernul Ponta II pentru acest portofoliu, este un tânăr politician în vârstă de 33 de ani, care a fost promovat şi susţinut de Dan Voiculescu şi care are o pregătire profesională în domeniu.
Economica.net - mie, 19 dec. 2012, 11:20
BIO: Daniel Constantin rămâne la Ministerul Agriculturii

Daniel Constantin a fost ales în anul 2010 la conducerea PC, fiind lansat de Dan Voiculescu, atunci când acesta s-a retras formal din linia întâi a partidului. Până să fie ales în această funcţie, Constantin nu s-a remarcat în viaţa politică.

În 2011, la formarea Alianţei de Centru Dreapta (ACD) dintre PC şi PNL, Constantin a devenit copreşedinte al acestei alianţe, alături de liderul PNL Crin Antonescu şi, ulterior, a intrat în conducerea Uniunii Social- Liberale.

Ascensiunea politică a lui Constantin este datorată sprijinului preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu. De altfel, şi deciziile, mutările şi negocierile politice ale PC sunt atribuite lui Voiculescu, Daniel Constantin fiind considerat mai mult un lider de faţadă, dar cu potenţial politic, având în vedere tinereţea sa.

Relaţia dintre Constantin şi Voiculescu trece şi în plan financiar. Potrivit declaraţiei de avere a lui Voiculescu, acesta l-a împrumutat pe Constantin cu suma de 295.000 de euro.

Daniel Constantin este de profesie inginer. El a fost directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, în perioada aprilie – octombrie 2009, când ministru al Agriculturii era Ilie Sârbu.

Constantin s-a născut în 27 iunie 1978, la Piteşti, a urmat cursurile Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (1997 – 2002), iar în 2004 a absolvit un master în managementul calităţii şi inovaţiei.

Daniel Constantin a urmat cursuri de „Imbunătăţirea eficienţei personalului” la Scottish Agricultural College, precum şi de „Imbunătăţirea managementului strategic” la Institutul de Administraţie Publică Irlanda.

În 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Până în 2006, în calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, a avut responsabilităţi legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune, dar şi de negocierile privind cadrul financiar 2007 – 2013.

Dupa 2006, Constantin a fost angajat la firme de consultanţă pentru atragerea fondurilor europene. În perioada 2007 – 2009 a lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis, iar între 2008 şi 2009, a fost administrator al societăţii Roadvision şi director general al Provom SRL.

Este ministru al Agriculturii din mai 2012, iar numirea sa la conducerea acestui minister a fost asociată de opoziţie şi cu procesul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Constantin a susţinut însă că, până la venirea sa la conducerea Ministerului Agriculturii, niciun jurist din cadrul ministerului nu s-a prezentat la nicio acţiune în instanţă să apere instituţia în procesul privind privatizarea ICA.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...