Biografie Cristian Buşoi, noul şef CNAS – licenţe în medicină şi drept, doctorat în sănătate publică

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, pe care premierul Ponta a anunţat că îl va propune preşedinte al CNAS, în locul lui Doru Bădescu, este licenţiat în medicină şi drept şi are doctorat în sănătate publică şi management sanitar.
Economica.net - J, 13 iun. 2013, 20:10
Biografie Cristian Buşoi, noul şef CNAS - licenţe în medicină şi drept, doctorat în sănătate publică

În vârstă de 35 de ani, Buşoi a absolvit în 2003 Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti, iar apoi şi-a completat studiile la Colegiul Naţional de Apărare, unde a avut lucrarea de absolvire „Reforma serviciului militar în România”, la Facultarea de Drept din Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti şi la Institutul Diplomatic Român.

În 2010, şi-a luat doctoratul în sănătate publică şi management sanitar, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.

Între 2003 şi 2007, Cristian Buşoi a profesat ca medic, iar din 2009, ca notar public, la un cabinet din Bucureşti.

Originar din Drobeta Turnu Severin, Buşoi a intrat în politică în 1996, fiind până în 1998 vicepreşedinte fondator al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi, după cum menţionează în CV-ul de pe site-ul propriu. Din iunie 2009, este vicepreşedinte PNL Timiş.

În perioada octombrie 2002 – mai 2004, a fost consilier al vicepreşedintelui PNL Călin Popescu-Tăriceanu, iar între decembrie 2004 şi aprilie 2007, deputat.

Din august 2009, Cristian Buşoi este europarlamentar.

Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), iar pentru postul de preşedinte va fi propus europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, a anunţat joi seară premierul Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că are o sănătate perfectă şi rezultate cognitive excelente
Trump spune că are o sănătate perfectă şi rezultate cognitive excelente
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a reafirmat vineri că se află într-o stare de sănătate perfectă, susţinând că a obţinut din nou punctaj maxim la un examen cognitiv, în......
Turkish Airlines va investi 2,3 miliarde dolari în cel mai mare terminal cargo din lume
Turkish Airlines va investi 2,3 miliarde dolari în cel mai mare terminal cargo din lume
Principala companie aeriană din Turcia, Turkish Airlines, a anunţat vineri că va construi cel mai mare terminal cargo ...
Reţele Electrice România efectuează lucrări de mentenanţă pe 5 şi 8 ianuarie în Corbeanca, Cernica şi Buftea
Reţele Electrice România efectuează lucrări de mentenanţă pe 5 şi 8 ianuarie în Corbeanca, Cernica şi Buftea
Reţele Electrice România va efectua, în perioada 5-8 ianuarie, în câteva localităţi din judeţul Ilfov, mai multe ...
Distrigaz a întrerupt temporar gazele naturale la un imobil din sectorul 3 din cauza unui incident
Distrigaz a întrerupt temporar gazele naturale la un imobil din sectorul 3 din cauza unui incident
Distrigaz Sud Reţele a anunţat, vineri, că a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale a unui imobil situat în ...