Biometria, între mit și rațiune

Op-ed semnat de Patrice Caine – președinte și CEO al Grupului Thales

Mai întâi, trebuie să ne punem de acord în privința semnificației cuvântului „biometrie”, care, din păcate, începe să capete conotații negative și să inducă ideea de supraveghere în masă. De fapt, nu e nimic negativ în sine – și nici măcar foarte nou – în ceea ce privește recunoașterea unei persoane pe baza trăsăturilor fizice. În mileniul II î.Hr., vechii babilonieni își lăsau amprentele în argilă pentru a ține evidența tranzacțiilor comerciale, chiar dacă prelevarea amprentelor a devenit o practică standard a poliției în întreaga lume abia la sfârșitul secolului 19. Nu putem nega faptul că, prin natura permanentă și individuală, datele biometrice se încadrează într-o categorie aparte. Dar, acest lucru nu le face în mod automat mai sensibile decât alte tipuri de informații personale. Probabil că ați fi mult mai îngrijorați dacă cineva ar pirata datele GPS ale telefonului sau v-ar afla numele de utilizator și parola contului bancar, decât dacă v-ar expune forma feței – care oricum apare probabil peste tot pe internet. Preocupările reale nu sunt despre natura datelor biometrice în sine, ci despre noile modalități de analiză a acestor date și despre cum ar putea fi folosite.

Ajungem astfel la cea de-a doua sursă de confuzie. În principiu, există două utilizări ale datelor biometrice – autentificare și identificare – și nu prea au legătură una cu alta. Autentificarea se referă la furnizarea unei modalități sigure de a dovedi identitatea unei persoane, iar în această privință nu există motive speciale de îngrijorare. Mai nimeni nu a comentat atunci când au fost introduse pașapoartele biometrice, iar mulți dintre noi nu avem nicio problemă în a ne folosi chipul sau amprentele pentru a ne debloca telefoanele. Identificarea biometrică, însă, e altceva și distorsionează dezbaterea publică într-o asemenea măsură încât unii oameni încep să confunde cele două utilizări. Identificare înseamnă procesul de a identifica o persoană – în mulțime, de exemplu – fără nicio acțiune din partea persoanei respective, iar în unele cazuri fără consimțământul acesteia. Așa cum știm, utilizarea incorectă a acestor aplicații are și riscuri inerente, precum încălcarea vieții private, divulgarea unor informații sensibile și limitarea libertăților individuale. Dar, aceste riscuri nu sunt mai mari sau mai greu de evitat decât riscul utilizării necorespunzătoare a altor tehnologii.

Există un dezavantaj în ceea ce privește mașinile, internetul sau medicamentele eliberate pe bază de rețetă, dar societatea optează să limiteze riscurile printr-o combinație de reglementări și îmbunătățiri tehnice. Același lucru ar trebui să fie valabil și în cazul biometriei. Progresele tehnologice (în domenii precum criptarea datelor) combinate cu reglementări mai stricte pot oferi garanții adecvate pentru limitarea riscurilor de utilizare incorectă. Folosirea responsabilă a acestor instrumente poate fi asigurată și prin sprijinirea unui ecosistem de jucători de încredere, care combină know-how-ul biometric de ultimă generație cu un angajament ferm de a lucra într-un cadru etic, transparent și cuprinzător. Acesta este raționamentul care a stat la baza TrUE Biometrics, o inițiativă lansată oficial de Thales pentru a stabili angajamentele noastre pentru dezvoltarea unor tehnologii biometrice transparente, ușor de înțeles și etice.

Al treilea aspect care compromite dezbaterea privind biometria este confuzia legată de noile tehnologii, în general. Cel puțin în unele țări, opinia publică acordă o atenție disproporționată riscurilor în comparație cu avantajele potențiale, împiedicându-ne astfel să facem o evaluare echilibrată. S-ar putea spune că e vorba de precauție, dar cât de prudent este să frânezi noile eforturi de a proteja milioane de oameni împotriva furtului de identitate? Cât de prudent este să permiți infractorilor să beneficieze în mod exclusiv de noile tehnologii și de potențialul societăților noastre digitale și să limitezi același tip de acces când vine vorba de aplicarea legii, din simplul motiv că există un risc – indiferent cât de mic și gestionabil ar fi acel risc. În 2018, când poliția indiană a utilizat tehnologia recunoașterii faciale pentru a reuni 3.000 de copii dispăruți cu familiile lor, în câteva zile, ar fi trebuit să aplice mai degrabă principiul precauției?

Ca întotdeauna, disensiunile legate de utilizarea tehnologiei necesită o evaluare nuanțată și echilibrată, bazată pe fapte și principii.