Birchall a discutat cu negociatorul-şef pentru retragerea Marii Britanii din UE despre românii din UK

Economica.net
16 02. 2017
marea_britanie_65979600_17422500

Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat, în principal, asupra procesului de pregătire şi derulare a negocierilor presupuse de retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precum şi pe aspecte concrete ale cooperării dintre autorităţile române şi structura condusă de Michel Barnier, în perspectiva asumării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.

Oficialul român s-a referit la stadiul pregătirilor la nivel intern pentru preluarea de către România a acestei responsabilităţi, care se va suprapune, cel mai probabil, cu o etapă avansată a procesului vizând ieşirea efectivă a Marii Britanii din Uniune, arată sursa citată.

În acelaşi context, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a prezentat responsabilităţile ce revin portofoliului său, inclusiv sistemul de coordonare a afacerilor europene.

În cadrul întrevederii, ministrul delegat Ana Birchall a evidenţiat interesul României de a avea un rol constructiv în cadrul viitoarelor negocieri dintre UE şi Marea Britanie, cu respectarea principiilor agreate la nivel european, precum şi interesul ca mandatul european de negociere să reflecte principalele preocupări ale României. Ana Birchall a reiterat sprijinul României pentru o abordare echilibrată în negocierile cu partea britanică şi a subliniat necesitatea ca prevederile viitorului acord să asigure protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor români care locuiesc şi lucrează pe teritoriul UK, precizează MAE, în comunicat.

De asemenea, vizita a oferit ocazia reconfirmării angajamentului României pentru o implicare pro-activă în identificarea celor mai adecvate şi inclusive soluţii pentru consolidarea proiectului european şi avansarea integrării europene, în contextul în care dezbaterea cu privire la viitorul Uniunii este în plină derulare.