„Este greu de ştiut dacă a citit fiecare virgulă, dar ideile principale au fost discutate intern”, a afirmat Biriş.
Fostul secretar de stat consideră că proiectul a fost înţeles greşit, de aceea şi ministrul l-a respins.
„Primele critici au apărut după trei ore. Cum poţi să înţelegi un proiect de 100 de pagini în trei ore? (…) Când a spus că nu recunoaşte un proiect despre creşterea taxelor, s-ar putea să fi crezut că este alt proiect. Acest proiect nu este despre creşteri de taxe”, a spus Biriş.
El îşi asumă, însă, greşeala de a nu fi planificat consultarea cu „formatorii de opinie” înainte de publicarea proiectului, pentru ca acesta să fie mai bine înţeles.
Biriş susţine în continuare proiectul, care ar fi fost primit pozitiv de către mediul de afaceri.
El a adăugat că proiectul de modificare a Codului Fiscal a fost asumat de Ministerul Finanţelor Publice încă din momentul în care Gabriel Biriş a preluat funcţia de secretar de stat în acest Minister, însă el şi-a pierdut susţinerea din cauza presiunii publice creată de neînţelegerea măsurilor propuse, susţine fostul secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
‘Eu am venit ca secretar de stat în Ministerul Finanţelor pentru a implementa un proiect de reformă fiscală. Proiectul este inclus în această Ordonanţă de Urgenţă. (…) Dacă acest proiect nu ar fi fost asumat, eu nu aş fi fost secretar de stat. Şi nu vorbim de aceste zile ci de începutul mandatului meu’, a explicat Biriş la Realitatea TV.
Într-unul dintre proiectele publicate se propune o amnistie fiscală pentru averile nejustificate de până la un milion de euro, contribuabilii primind o perioadă de graţie, până pe 31 martie 2017, ca să fie declare aceste sume la Fisc şi să plătească impozit de 16%. După această dată, dacă vor fi depistate de Fisc, averile vor fi taxate cu 75%.
De asemenea, proiectul prevede majorarea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) ale angajatului de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii vor fi scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS.
În plus, rata de taxare pentru PFA s-ar dubla. Pe de altă parte, proiectul îi obligă pe angajatori să majoreze salariile brute pentru a compensa creşterea contribuţiilor.
După apariţia în presă, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a respins proiectul de act normativ, fără a preciza dacă acesta a fost sau nu realizat în cadrul instituţiei.
„Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanţelor Publice care să includă majorări de taxe şi de impozite sau de contribuţii sociale obligatorii”, arată o reacţie transmisă News.ro.
Potrivit ministrului, nu sunt prevăzute creşteri de taxe până la finalul acestui an.