Biriş: Propunerea impozitului pe gospodărie este atât de proastă încât nu merită discuţii
‘Problema principală a impozitului pe gospodării nu este cea cu consultanţii, ci renunţarea la reţinerile la sursă şi depunerea declaraţiilor de 7 milioane de gospodării, după ce în prealabil trebuie să se înregistreze. Formularul electronic poate fi făcut şi acum. Ce îi opreşte? Mai mult, ce îi opreşte să transforme declaraţia de venit (200) în declaraţie de impunere, ca să nu mai trimită milioane de decizii de impunere aiurea? Le place să ţină oamenii ocupaţi degeaba?’, a spus Biriş.
El a precizat că dacă ar fi fost consultat, le-ar fi transmis celor din Finanţe că renunţarea la ce există astăzi este o greşeală imensă.
‘Dacă aş fi fost consultat le-as fi spus ce am spus şi public: renunţarea la ce avem azi este o imensă greşeală, iar această propunere este atât de proastă încât nici nu merită discuţii. Trebuie abandonată. Avem un sistem eficient care poate fi încă mult îmbunătăţit. Problema nu e la impozitul pe venit, ci la contribuţii’, a mai arătat Biriş.
Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, a declarat marţi că se lucrează la impozitul pe gospodărie iar până la jumătatea acestei luni va fi prezentat un proiect de modificare a Codului fiscal care va include şi acest impozit.
‘Până la jumătatea lunii iunie noi vom prezenta un proiect nu numai cu impozitul pe gospodărie, ci unul de modificare a Codului Fiscal în întregul său. Nu am fost de acord să i se spună impozit pe gospodărie. Este vorba de un impozit pe venit care se gestionează prin globalizare şi cu declararea pe gospodărie. Sistemul poate fi îmbunătăţit consistent faţă de varianta cu care am plecat noi iniţial’, a spus Ştefan.
Potrivit acestuia, în prezent sunt constrângeri din punct de vedere al sistemului informatic al ANAF de a implementa imediat un astfel de sistem.
‘De aceea, se întrevede un orizont de implementare de 2 – 3 ani. Am ajuns la concluzia că ceea ce ar fi trebuit să facă acei consultanţi fiscali se poate rezolva folosind resursele informatice care astăzi se găsesc în diverse instituţii ale statului, dacă noi suntem în stare să le integrăm într-o aplicaţie informatică, care să rezolve. Aceasta este o soluţie mai ieftină, mai bună. Noi vom pune la dispoziţie un mecanism online de plată a impozitelor şi taxelor. Se pune problema dacă toţi cetăţenii vor avea abilităţile necesare’, a explicat Viorel Ştefan.
El a precizat că impozitul pe gospodărie va fi implementat în trei etape, prima începând de la 1 ianuarie 2018.
‘Va însemna globalizarea în 2019 în mai a veniturilor, fără a se elimina reţinerea la sursă a celor de natură salarială’, a mai arătat ministrul.
Când veţi fi obligaţi să plătiţi noul impozit pe venitul global
Totul despre impozitul pe venitul global pe gospodărie
Impozit de 10% pe venitul global – Cum se va calcula punctajul unei gospodării