Birtalan József, numit la conducerea ANFP

Birtalan József a fost numit preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu rang de secretar de stat, informează un comunicat de presă remis vineri AGERPRES de ANFP.
Economica.net - vin, 04 apr. 2014, 13:28
Birtalan József, numit la conducerea ANFP

Potrivit sursei citate, Birtalan József a mai fost la conducerea acestei instituţii, deţinând atât funcţia de vicepreşedinte, cât şi pe cea de preşedinte, în perioada 1999-2009.

‘În cadrul evenimentului de învestire, noul preşedinte şi-a exprimat încrederea în profesionalismul personalului Agenţiei, îndemnând la seriozitate şi implicare, subliniind importanţa asigurării prestigiului instituţiei, dar şi al funcţionarilor publici. Prezent la ceremonie, Mircea Jorj, vicepreşedintele ANFP, a dat asigurări că şi în viitor va fi un sprijin important pentru bunul mers al instituţiei’, se arată în comunicat.

Numirea lui Birtalan József s-a făcut începând cu data de 3 aprilie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul Bolojan a aprobat stocurile de petrol pentru Rezerva de Stat
Guvernul Bolojan a aprobat stocurile de petrol pentru Rezerva de Stat
Guvernul a aprobat joi o hotărâre privind stabilirea stocurilor petroliere destinate entităţii centrale de stocare din România....
SUA – Trump a calificat anularea programului de televiziune al lui Jimmy Kimmel de la ABC drept „veşti bune”
SUA – Trump a calificat anularea programului de televiziune al lui Jimmy Kimmel de la ABC drept „veşti bune”
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a calificat marţi drept "veşti bune" faptul că programul de televiziune al ...
Proiect de importanţă naţională. Construcţia conductei de transport gaze naturale pe direcţia Recaş – Horia – Anunţ de la Guvern
Proiect de importanţă naţională. Construcţia conductei de transport gaze naturale pe direcţia Recaş – Horia ...
Proiectul privind amplificarea Staţiei de comprimare Jupa şi construcţia conductei de transport gaze naturale pe direcţia ...
Conducta care va aduce gazele din Marea Neagră peste doi ani se umple cu gaz mai repede. Va fi conectată la gazoductul Transbalcanic în această lună
Conducta care va aduce gazele din Marea Neagră peste doi ani se umple cu gaz mai repede. Va fi conectată la gazoductul ...
Conducta Tuzla-Podișor, care va aduce în sistemul național de transport gazele din Marea Neagră, va fi conectată până ...