Bitcoin a atins un nivel record de peste 1.200 de dolari pe unitate

Moneda virtuală bitcoin a atins vineri un nivel record de 1.200 de dolari, investitorii anticipând că autorităţile americane de reglementare a sectorului financiar vor aproba pentru prima oară listarea la bursă a unui fond pentru bitcoin, relatează Reuters, citat de News.ro
Economica.net - vin, 24 feb. 2017, 13:13
Bitcoin a atins un nivel record de peste 1.200 de dolari pe unitate

Până nu demult, investitorii tradiţionali de pe pieţele financiare au evitat în mare parte moneda virtuală, considerând-o prea volatilă, complicată şi riscantă, având îndoieli legate de valoarea ei.

Dar bitcoin, inventată în 2008, a înregistrat performanţe mai bune decât oricare altă monedă în fiecare an începând din 2010, exceptând 2014, când a avut cea mai slabă evoluţie, iar în acest an s-a apreciat cu aproape 25%.

Vineri, bitcoin a urcat până la 1.200 de dolari la bursa Bitsramp, coborând ulterior la 1.190 dolari pe unitate.

Valoarea totală a monedelor bitcoin aflate în circulaţie se apropie de 20 de miliarde de dolari, fiind aproximativ egală cu economia Islandei.

Unii analişti spun că acordul autorităţilor de reglementare pentru fondul în bitcoin va face moneda relativ atractivă pe piaţa investitorilor instituţionali, care este mai precaută, mai scrie News.ro

Dar, în pofida posibilelor câştiguri ridicate, a corelaţiei scăzute cu alte monede şi active, a scăderii volatilităţii şi a creşterii lichidităţilor, deocamdată există puţine dovezi că majoritatea investitorilor mari se gândesc să facă plasamente în moneda virtuală.

„Bitcoin nu este suficient de lichidă pentru a ne gândi la ea. Administrăm miliarde şi miliarde de dolari, trebuie să intrăm pe piaţa respectivă şi să tranzacţionăm sute de milioane de dolari o dată şi nu cred că este posibil”, a spus Paul Lambert, manager de fonduri şi director pentru investiţii valutare la firma Insight din londra.

Trei fonduri care urmăresc valoarea bitcoin au solicitat aprobarea Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).

SEC va decide în martie dacă să aprobe un fond creat acum aproape patru ani de investitorii Cameron and Tyler Winklevoss. Dacă va fi aprobat, acesta va fi primul fond pentru bitcoin înfiinţat şi reglementat de o entitate americană.

Te-ar mai putea interesa și
Tunel de 10 kilometri pentru drumul expres Constanța – Tulcea, pe sub pădurea Babadag. Proiectul „faraonic”, sub lupa pasionaților de infrastructură
Tunel de 10 kilometri pentru drumul expres Constanța – Tulcea, pe sub pădurea Babadag. Proiectul „faraonic”, ...
Varianta finală de traseu a Drumului Expres Tulcea - Constanța a fost avizată în Consiliul Tehnico - Economic al CNAIR, se arată într-un răspuns oficial pentru pasionații de infrastructură.......
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop turistic
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop ...
Guvernul spaniol vrea să obţină aprobarea Parlamentului pentru o nouă cotă de TVA, de 21%, care să se aplice pentru ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România deținute de Synlab International
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România deținute de Synlab ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile, din ...
Compania românească Nordlogic by AROBS a implementat platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor în procesul de referențiere din Republica Moldova
Compania românească Nordlogic by AROBS a implementat platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor ...
Nordlogic by AROBS, parte a Grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a ...