Bitcoin a atins un nou record, de aproape 18.000 de dolari

Economica.net
16 12. 2017
bitcoin_99695400

Creşterea de peste 1.700% înregistrată de moneda virtuală în acest an a provocat îngrijorări că piaţa este într-o bulă speculativă care s-ar putea sparge într-o manieră spectaculoasă.

Bitcoin s-a apreciat numai în decembrie cu aproape 80%, fiind pe cale să marcheze cea mai bună lună, în termeni procentuali, după decembrie 2013.

Vineri, bitcoin a atins un maxim de 17.900 de dolari pe platforma belgiană Bitstamp.

Bitcoin a crescut cu 20% începân de de luni, iar tranzacţiile au fost ceva mai calme faţă de fluctuaţiile uriaşe care au avut loc în ultimele săptămâni, volatilitatea fiind mai scăzută după lansarea contractelor futures pe bursa Cboe Global Markets, duminică.

Analiştii afirmă că preţul bitcoin este susţinut de viitoarea lansare a contractelor futures pentru bitcoin de către CME Group, care va avea loc duminică.

”Există speranţa că lansarea contractelor futures va semnala deblocarea banilor investitorilor instituţionali către piaţa instrumentelor financiare digitale şi că va avea loc o creştere rapidă a cererii şi o recunoaştere a acestei tehnologii şi a principiilor  acesteia”, a spus Charles Hayter, fondator al site-ului Cryptocompare.

În afara pieţei monedelor virtuale, îngrijorările legate de banii care sunt atraşi de aceste instrumente financiare sunt în creştere.

Un studiu realizat de Anglia Ruskin University, Trinity College Dublin şid Dublin City University, publicat vineri, afirmă că bitcoin reprezintă un pericol pentru stabilitatea monedele şi pieţele tradiţionale.