Bitcoin a urcat joi la peste 15.000 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2018, pe fondul incertitudinilor alegerilor din SUA

Criptomoneda bitcoin a urcat joi la peste 15.000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel consemnat după 1 ianuarie 2018, pe fondul incertitudinilor provocate de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, transmite CNBC, citat de News.ro.
Economica.net - vin, 06 nov. 2020, 08:03
Bitcoin a urcat joi la peste 15.000 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2018, pe fondul incertitudinilor alegerilor din SUA

Cea mai cunoscută criptomonedă din lume a fost tranzacţionată joi la un preţ de 15.233 de dolari pe unitate potrivit datelor oferite de site-ul CoinDesk.

Valoarea bitcoin s-a dublat în acest an, în contextul măsurilor de stimulare fără precedent adoptate de guverne şi de băncile centrale în timpul pandemiei de coronavirus, care, potrivit unor membri ai industriei, au făcut moneda virtuală mai atractivă decât monedele oficiale, precum dolarul.

”Bitcoin a fost creată în parte din cauza temerilor că măsurile de stimulare devalorizează monedele la nivel global. Drept rezultat, atunci când băncile centrale anunţă planuri de amploare pentru a pompa bani în economiile lor, mulţi investitori din comunicatea criptomonedelor interpretează acest lucru ca un semnat major că cumpărare de bitcoin”, a explicat Simon Peters, analist în domeniul criptoactivelor la platforma de investiţii eToro.

În acelaşi timp, Guvernul SUA a confiscat monede bitcoin în valoare record de 1 miliard de dolari în legătură cu o platformă ilegală numită Silk Road, transmite CNBC.

Mii de bitcoin au fost luate de către autorităţi în această săptămână, în cea mai mare operaţiune de confiscare a criptomonedei din istoria Departamentului de Justiţie.

“Silk Road era cea mai cunoscută platformă online ilegală a timpurilor sale. Trimiterea în judecată, cu succes, a fondatorului Silk Road, în 2015, a lăsat deschisă întrebarea de 1 miliard de dolari. Unde au mers banii?”, a afirmat avocatul David Anderson, din Districtul Nordic al Californiei, într-o plângere civilă.

Silk Road a permis oamenilor să cumpere şi să vândă droguri şi alte produse ilegale şi să folosească bitcoin pentru a finanţa anonim aceste tranzacţii. Platforma de pe dark web a fost închisă de către autorităţile federale americane î n 2013, iar fondatorul acesteia, Ross Ulbricht, a fost condamnat la închisoare pe viaţă doi ani mai târziu.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...