Bitcoin România îşi deschide un sediu fizic în centrul Bucureştiului

Bitcoin România a deschis un sediu în centrul Bucureştiului - în zona Pieţei Universităţii - pentru a pune la dispoziţia potenţialilor clienţi un spaţiu în care aceştia pot intra în contact cu experţii companiei şi se pot informa cu privire la investiţiile în criptomonede, conform unui comunicat de presă.
AGERPRES - mie, 25 oct. 2023, 13:33
Bitcoin România îşi deschide un sediu fizic în centrul Bucureştiului

Bitcoin România este prima companie care activează pe piaţa locală de tranzacţionare a cripto-monedelor care îşi deschide şi un sediu fizic, pe lângă prezenţa online, într-un demers de transparentizare a acestui segment de servicii, scrie Agerpres.

Sediul Bitcoin România este o clădire de şase etaje care se află pe Strada Nicolae Mavrogheni, nr 1, în zona Pieţei Universităţii.

„Aceasta iniţiativă în care un client poate discuta faţă în faţă cu un expert cripto este o noutate pentru industria din România, majoritatea companiilor având prezenţa online şi uneori putând fi contactaţi doar prin telefon. Noi suntem primii din România şi printre primii în Europa care îşi deschid uşile publicului larg. Am decis să facem acest pas pentru a facilita accesul celor interesaţi la informaţii corecte şi detaliate referitoare la criptomonede şi de a spori încrederea oamenilor în aceste active. Este bine ştiut faptul că în general publicul larg are încredere cu greu într-un activ bazat pe un algoritm şi care există doar digital, nu poate fi văzut ori atins. Obiectivul nostru este ca orice om să ştie că pentru orice informaţie din sfera cripto, poate să vină la noi pentru a vorbi cu un consultant, iar informaţiile pe care le va primi sunt atât corecte cât şi relevante”, afirmă George Rotariu, cofondator şi CEO Bitcoin România.

Bitcoin România are o gamă diversificată de produse şi servicii din domeniu, adresându-se atât clienţilor persoane fizice cât şi companiilor. Oferta include o platformă în care utilizatorii îşi pot face cont şi pot face tranzacţii singuri sau cu ajutorul unui consultant specializat, o reţea naţională de cripto ATM-uri care se poate extinde prin franciză, un fond de investiţii bazat exclusiv pe achiziţionarea de Bitcoin pe termen lung şi un produs similar cu un depozit la termen, care generează profituri procentuale în funcţie de perioada în care clienţii îşi investesc capitalul.

În prezent, Bitcoin România are peste 70.000 utilizatori care tranzacţionează în platformă şi 80 de ATM-uri în reţea.

„Oamenii investesc în criptomonede pentru a avea venituri mai mari în viitor. Exista şi investitori în criptomonede care fac acest lucru pentru plăţi, şi nu ca pe investiţii. Însă un lucru este general valabil şi anume că oricine decide să exploreze zona cripto trebuie să fie foarte bine informat de-oarece criptomonedele sunt proiecte diferite cu şanse de succes diferite. Unele pot eşua şi se pot devaloriza 100%, în timp ce altele sunt mult mai stabile şi cu un randament istoric pozitiv. De aceea este foarte important că investitorii să îşi găsească un specialist experimentat care să le explice clar şi în termeni uşor de înţeles în ce investesc”, a adăugat George Rotariu.

La rândul său, Constantin Rotariu, cofondator şi Chief Strategy Officer Bitcoin România, susţine că acest an a fost unul bun. După ce industria cripto a suferit o cădere din 2021 şi până la finalul 2022, anul acesta a fost unul în care preţul Bitcoin aproape s-a dublat. Astfel, preţul Bitcoin a ajuns la aproximativ 34.500 de dolari de la circa 16.000 de dolari în ianuarie.

„Principalul nostru obiectiv pentru anul acesta este să creştem cât mai mult numărul utilizatorilor bine informaţi cu privire la criptomonede, în general, şi la Bitcoin, în special, iar interacţiunile cu experţii noştri disponibili la noul sediu sunt deosebit de importante în atingerea acestui obiectiv. Acesta este un moment important, având în vedere că în 2024 urmează cel de al patrulea halving în reţeaua Bitcoin, de aceea ne-am propus să intensificăm eforturile noastre de informare şi educare a publicului din România, pentru că utilizatorii să fie pregătiţi cât mai bine şi cât mai din timp pentru acest moment istoric. Halvingul este un eveniment care tradiţional face ca preţul Bitcoin să înceapă un trend ascendent şi ne aşteptăm ca în perioada 2024-2025 mulţi dintre clienţii noştri să fie foarte fericiţi cu randamentul portofoliului lor”, a explicat Constantin Rotariu.

Bitcoin România este primul operator şi liderul pieţei cripto-ATM din Europa de Est, deţinând totodată cea mai mare platformă de tranzacţionare de criptomonede de pe piaţa locală. Compania creată de către fraţii Constantin şi George Rotariu este cea care a introdus ATM-urile cripto în România.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...