Bitdefender avertizează asupra reclamelor periculoase din aplicaţiile Android

O serie de reclame periculoase prin care sunt lansate atacuri pentru utilizatorii de terminale smartphone cu Android promit soluţii antivirus, dar în realitate creează abonamente plătite la servicii nedorite, atenţionează specialiştii Bitdefender.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 11:38
Bitdefender avertizează asupra reclamelor periculoase din aplicaţiile Android

Reclamele, livrate prin platforma InMobi, afişează o alarmă de tip pop-up pe ecranul smartphoneului, care avertizează utilizatorii că dispozitivul lor este virusat şi le oferă o aşa-zisă soluţie antivirus plătită.

‘Un click pe linkul sugerat direcţionează utilizatorii către o pagină care le confirmă că dispozitivul lor mobil este infectat cu viruşi. Pentru a-şi curăţa telefonul, utilizatorilor le este recomandată o soluţie de dezinfecţie, iar pentru a obţine respectivul instrument trebuie să-şi introducă numărul de telefon într-un formular. În realitate, utilizatorii sunt păcăliţi astfel să-şi facă un abonament de trei sau patru euro pe săptămână, prin care pot avea acces la tonuri de apel premium şi wallpapere. Abonamentul poate fi întrerupt doar manual’, se arată în comunicatul de presă al Bitdefender.

Acest tip de atac informatic, ce este foarte des întâlnit pe Windows şi Mac OX, se poate răspândi global, întrucât redirecţionarea pe pagina periculoasă se realizează prin localizare geografică, iar serviciul premium este ales dintre cele disponibile în zona în care se află utilizatorul.

Practic, mesajele încearcă să convingă oamenii să cumpere soluţii antivirus false, iar aceştia vor plăti pentru instrumente de dezinfecţie complet inutile.

Bitdefender este producătorul uneia dintre cele mai performante şi eficiente game de soluţii de securitate pentru internet atestate pe plan internaţional. Încă din anul 2001, compania este unul dintre liderii industriei de securitate.

Recent, Bitdefender a primit două distincţii importante în industria de securitate, respectiv ‘Editor’s Choice’ – acordat de PC Mag pentru Bitdefender Antivirus Plus 2013 şi ‘GoldAward’ de la TopTenREVIEWS, care a plasat produsul românesc pe locul întâi în urma testelor efectuate pe 25 de produse de securitate.

Te-ar mai putea interesa și
Un puternic cutremur, cu magnitudinea 6,5, a zguduit Columbia
Un puternic cutremur, cu magnitudinea 6,5, a zguduit Columbia
Un puternic cutremur de pământ cu magnitudinea 6,5 pe Richter a zguduit duminică timp de mai multe secunde Bogota şi alte oraşe din Columbia, a anunţat Institutul Naţional de Geologie din......
Top cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
Top cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
Durata unei călătorii cu trenul din Capitală spre sudul litoralului se încadrează până în patru ore, indiferent de ...
Trump, gata să desfășoare Garda Națională în California pentru a stopa manifestațiile față de raidurile antiimigrație
Trump, gata să desfășoare Garda Națională în California pentru a stopa manifestațiile față de raidurile antiimigrație
Garda Naţională va fi desfăşurată în statul american California dacă protestele faţă de raidurile antiimigraţie ...
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, calificându-le drept „nefericite”, ...