Bitdefender finalizează achiziția companiei Horangi Cyber Security din Singapore

16 08. 2023
bitdefender

Achiziția sporește capabilitățile de monitorizare a suprafeței de atac din portofoliul de produse și servicii Bitdefender și permite clienților de business din întreaga lume să depășească o gamă mai largă de provocări la adresa securității cibernetice, inclusiv detecția erorilor de configurare și a vulnerabilităților, reglementările și conformitatea în medii hibride și multi-cloud.

Termenii tranzacției sunt confidențiali.

„Pe măsură ce adopția multi-cloud crește rapid în toate industriile, organizațiile se confruntă cu o provocare nemaiîntâlnită de a gestiona eficient mii de setări de configurare, permisiuni, identități și drepturi pentru a rămâne sigure și conforme. Achiziția companiei Horangi permite Bitdefender să-și ajute clienții să rezolve aceste provocări în mod direct și reprezintă un punct de referință în strategia noastră de soluții de securitate în drumul spre inovare continuă”, spune Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender.

Bitdefender își îmbogățește platforma unificată de analiză a riscurilor și a securității GravityZone cu soluțiile de vârf Horangi – Cloud Infrastructure Entitlement Management (CIEM) și Cloud Security Posture Management (CSPM). Aceste soluții oferă clienților de business Bitdefender, furnizorilor de servicii de securitate administrate (MSP) și partenerilor capabilități critice de reglementare și conformitate a securității în cloud, pe lângă prevenirea amenințărilor, protecție, detecție a atacurilor și răspuns la incidente, la cel mai înalt nivel.

„Observăm un interes puternic din partea organizațiilor care doresc să consolideze controalele lor de securitate moderne la nivel de endpoint-uri și infrastructura de securitate în multi-cloud, alimentat de nevoia crescută pentru o monitorizare cuprinzătoare a suprafeței de atac, generată de adoptarea și dependența de infrastructura de cloud și micro serviciile de cloud native în vederea transformării digitale și sprijinirii afacerilor lor. Achiziția Horangi ajută Bitdefender să-și îmbunătățească platforma GravityZone cu produse și servicii adiacente critice care plasează compania într-o poziție favorabilă pentru o viitoare creștere, pe măsură ce tot mai multe organizații adoptă aceste tehnologii și îș sporesc reziliența cibernetică”, spune Michael Suby, vicepreședinte pentru research, security & trust în cadrul IDC.