Bitdefender: România, cea mai afectată ţară din lume de o ameninţare informatică care sustrage toate parolele şi informaţiile bancare

Compania românească Bitdefender a anunţat, marţi, că România este cea mai afectată ţară din lume de Scranos, o ameninţare informatică care sustrage toate parolele şi informaţiile bancare ale victimelor şi le compromite activitatea pe reţelele de socializare, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 16 apr. 2019, 08:42
Bitdefender: România, cea mai afectată ţară din lume de o ameninţare informatică care sustrage toate parolele şi informaţiile bancare

Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit o ameninţare informatică agresivă care se ascunde pe dispozitivul infectat şi are acces la toate datele personale ale victimei.

„Denumită Scranos, ameninţarea se răspândeşte rapid la nivel global, cu activitate extrem de intensă în România, India, Brazilia, Franţa, Italia şi Indonezia. Scranos infectează dispozitivul utilizatorului atât prin aplicaţii aparent legitime, precum e-readere, playere video, drivere sau chiar soluţii de securitate, cât şi prin programe instalate ilegal”, se arată în comunicat.

Odată instalat pe sistem, Scranos se ascunde cu ajutorul unui rootkit (un driver software) şi poate spiona victima până în cele mai mici detalii. Astfel, ameninţarea poate extrage datele de acces la diverse site-uri din browsere precum Google Chrome, Chromium, Mozilla Firefox, Opera, Microsoft Edge, Internet Explorer, Baidu Browser şi Yandex, potrivit experţilor.

În plus, aceasta poate sustrage datele de plată din pagini de internet precum Facebook, Amazon şi Airbnb, dar şi să trimită cereri de prietenie şi mesaje cu linkuri infectate de pe contul de Facebook al victimei sau să o aboneze la diferite canale de YouTube.

„Dintre canalele de YouTube promovate de către atacatori şi monitorizate de Bitdefender, unul a strâns peste 3.100 de abonaţi într-o singură zi. Mai mult, Scranos poate sustrage tot istoricul de navigare pe internet şi poate descărca şi executa fişiere la discreţia atacatorilor. Aproape două treimi dintre victime folosesc sistemul de operare Windows 10, iar un sfert sunt utilizatori de Windows 7”, se arată în comunicat.

Experţii avertizează că toate mostrele identificate confirmă că operaţiunea începută în luna noiembrie 2018, cu vârfuri de activitate în decembrie 2018 şi ianuarie 2019, a intrat acum în faza de consolidare. După luna martie, serverele de comandă şi control ale atacatorilor au început să disemineze şi alte mostre de ameninţări informatice, un semnal clar că reţeaua grupării infracţionale este folosită contra cost şi de către terţi ca să instaleze pe dispozitivele victimelor propriile programe infectate, potrivit specialiştilor.

„Semnătura digitală a driverului care maschează ameninţarea Scranos, emisă pentru Yun Yu Health Management Consulting (Shanghai) Co., Ltd, nu a fost revocată până la momentul publicării acestei cercetări pentru suspiciuni clare de activităţi frauduloase. Bitdefender a informat autoritatea emitentă a certificatului digital despre compromiterea şi folosirea neadecvată a acestuia”, se arată în comunicat.

Pentru a evita infectarea cu Scranos, recomandările pentru utilizatori sunt să descarce şi să instaleze numai aplicaţii licenţiate, să folosească o soluţie de securitate performantă şi să actualizeze mereu sistemul de operare şi programele folosite la cea mai recentă versiune, potrivit Bitdefender.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...