Bittnet atinge capitalizare de piaţă de peste 100 milioane de lei

Bittnet Group, companie listată pe piața AeRO și primul emitent IT listat la Bursa de Valori București, a închis sesiunea de tranzacționare din 16 mai cu o capitalizare de piață ce depășea 100 de milioane lei. La închiderea pieței, acțiunile Bittnet aveau prețul de 1,88 lei și o capitalizare bursieră de 103.838.425 lei, reprezentând astfel un prag istoric pentru grup care a reușit să-și mărească valoarea cu 1333% pe parcursul a patru ani.
Economica.net - vin, 17 mai 2019, 08:32
Bittnet atinge capitalizare de piaţă de peste 100 milioane de lei

Bittnet a fost înființată în 2007 de către frații Mihai și Cristian Logofătu și s-a axat inițial pe furnizarea de training IT, și după câțiva ani a introdus divizia de integrare IT&C. Bittnet s-a listat la Bursa de Valori București în aprilie 2015, după ce a primit o infuzie de capital de la fondul polonez de tip pre-IPO, Carpathia Capital. La momentul listării pe AeRO, Bittnet avea o capitalizare de piață de 7,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă o creștere a capitalizării de piață a companiei de peste treisprezece ori pe parcursul a 4 ani.

„Călătoria accelerată în care am fost în ultimii patru ani nu ar fi fost posibilă fără oportunitățile care ne-au fost oferite de către piața de capital din România și de către acționarii noștri, cărora le mulțumim pentru sprijinul lor constant. Suntem recunoscători pentru încrederea pe care investitorii de pe Bursa de Valori București ne-au oferit-o și, împreună cu toți colegii noștri, rămânem dedicați dezvoltării în continuare a grupului Bittnet, prin stabilirea de obiective ambițioase pentru viitor”, a declarat Mihai Logofătu, CEO și co-fondator al Bittnet.

Astăzi, Bittnet este un grup de companii axat pe două domenii principale de activitate: educație și tehnologie, care include următoarele branduri: Bittnet Training, Equatorial, Dendrio, Elian Solutions și Academia Credis. De la listarea sa în aprilie 2015, Bittnet a reușit să atragă aproximativ 10 milioane de euro prin mecanismele pieței de capital – majorări de capital, emisiuni de obligațiuni, precum și prin distribuirea profiturilor acumulate sub formă de acțiuni gratuite. Din această sumă, aproximativ 6 milioane de euro au fost atrase pe parcursul a cinci emisiuni de obligațiuni corporative, care au alimentat în principal activitatea de M&A a grupului pe piața locală.

„Recunoaștem această etapă de depășire a valorii de 100 milioane lei a capitalizării noastre ca un semn de încredere în promisiunea noastră de a obține venituri în valoare de 130 milioane lei până la sfârșitul acestui an. În ultimii doi ani ne-am dedicat extinderii afacerii noastre prin activități de M&A iar pentru următorii 2 ani ne propunem consolidarea și dezvoltarea poziției noastre pe piețele locale și externe. Procesul, deși sună static, ne va ajuta să ne dublăm veniturile până la sfârșitul acestui an, ceea ce este important înainte de transferul nostru către Piața Principală a BVB”, a declarat Cristian Logofătu, CFO și co-fondator al Bittnet.

În 2018, acțiunile BNET au reprezentat cele mai lichide acțiuni pe piața AeRO și au înregistrat peste 3.500 de tranzacții. Evaluarea companiei a crescut cu 55% în anul 2018. De la începutul anului 2019, prețul acțiunilor BNET a crescut cu 66%, de la 1,13 lei (prețul de închidere din 3 ianuarie 2019) până la 1,88 lei (prețul de închidere din 16 mai 2019). În octombrie 2018, Bittnet Group a anunțat intenția de a se transfera pe Piața Principală a Bursei de Valori București, decizie care a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor din decembrie 2018. Managementul se așteaptă ca procesul oficial de transfer a Bittnet Group către Piața Principală a BVB să se finalizeze în al trimestrul 4 din 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...