Bittnet Group a raportat venituri de 20,2 milioane de lei în primul trimestru din 2021

14 05. 2021
bittnet_listare_cu_ursache_anghel_fratii_logofatu_si_sobolevski_12261900

„Analizând ultimele 12 luni, schimbările operaționale introduse la nivelul grupului nostru au început să genereze rezultate mai rapid decât ne așteptam. În ultimele luni ne-am dedicat reinventării modelului nostru de afaceri. Pandemia a schimbat modul în care prospectăm și servim noi clienți, precum și modul în care livrăm ceea ce își doresc și, în cele din urmă, felul prin care îi transformăm în clienți loiali și recurenți. În ciuda acestei transformări operaționale majore, veniturile și marja brută generată în ultimele 12 luni sunt consistente, demonstrând că noua noastră abordare de tip «go-to-market» funcționează,” a declarat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group.

Citește și: Primul M&A transfrontalier pentru Bittnet: Grupul a achiziționat 35% din Servodata, un integrator de soluții IT&C din Cehia Primul M&A transfrontalier pentru Bittnet: Grupul a achiziționat 35% din Servodata, un integrator de soluții IT&C din Cehia (economica.net)

Divizia de Tehnologie, formată din companiile Dendrio Solutions și Elian, a înregistrat un rezultat solid în contextul tuturor decalajelor de livrare din partea producătorilor, înregistrând venituri de 18,1 milioane de lei, în creștere cu 3% față de anul anterior, ceea ce a generat o creștere de 5% a marjei brute aferente. Criza globală a semiconductorilor continuă să provoace întârzieri în livrarea de echipamente hardware. Prin urmare, chiar dacă unele dintre livrări au fost efectuate cu succes în T1 și au dus la creșterea veniturilor din vânzarea de mărfuri cu 7%, veniturile din prestarea de servicii au scăzut cu 8,5%, deoarece nu au putut fi prestate toate serviciile conexe. Aceste venituri vor fi incluse în rezultatele T2 2021.

Veniturile Diviziei de Educație a Grupului Bittnet, care cuprinde companiile Bittnet Training și Equatorial Gaming, au scăzut cu 39% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, deoarece veniturile din T1 2021 au ajuns la 2,1 milioane lei, în timp ce marja brută s-a ridicat la 1 milion de lei. Scăderea a fost cauzată de amânareai deciziilor de achiziție de training, în contextul perspectivei de a accesa finanțări europene pentru proiecte de educație și digitalizare în cadrul companiilor. Grupul a înregistrat o cerere în creștere pentru cursurile de dezvoltare a competențelor digitale, prin urmare este avută în vedere o creștere a numărului de proiecte în perioada următoare.

„În perioada de 12 luni încheiată la 31 martie 2021, veniturile consolidate ale grupului au crescut cu 5%, până la 108 milioane de lei, cu marjă brută similară cu perioada de anul trecut, de 20 milioane de lei. Evoluția statică a cheltuielilor indirecte a generat o creștere de 13% a profitului operațional, până la 2,6 milioane lei. Rentabilitatea crescută la nivelul profitului brut și net din ultimele 12 luni este rezultatul unei îmbunătățiri semnificative și a rezultatului financiar, care întărește ideea derulării unei oferte publice de acțiuni preferențiale, care ar elimina costul ratelor dobânzii, permițând astfel grupului să înregistreze un profit brut mult mai aproape de cel operațional,” a adăugat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet.

Citește și: Bittnet Group convoacă acționarii să aprobe distribuirea acțiunilor gratuite (economica.net)

Pentru 2021, Bittnet vizează o cifră de afaceri consolidată de 157 de milioane de lei și un profit brut de 12,8 milioane lei. Aceste estimări includ rezultatele ce vor fi generate de companiile care s-au alăturat Grupului în 2020. Începând cu 2021, Divizia de Educație a Bittnet Group este formată din Bittnet Training, Equatorial Gaming și eLearning Company. Divizia de Tehnologie este formată din Dendrio Solutions, Elian Solutions și Softbinator Technologies. De îndată ce tranzacția este finalizată, Divizia de Tehnologie va integra și activitatea din zona Europei Centrale și de Est a Servodata.

În ceea ce privește activitatea pe piața de capital, în primul trimestru al anului 2021, investitorii la Bursa de Valori București au tranzacționat 27,6 milioane de acțiuni BNET, ceea ce reprezintă peste 11% din numărul total de acțiuni. Lichiditatea ridicată a Bittnet din ultimii ani a dus la includerea de către FTSE Russel a acțiunilor BNET în doi indici globali de acțiuni de tip „micro-cap”, începând cu 22 martie 2021. Doar patru companii listate din România sunt incluse în indicii globali ai FTSE – Banca Transilvania, Nuclearelectrica, Teraplast și Bittnet.

Despre Bittnet Group

Bittnet a fost fondată în 2007 la București de către frații Mihai și Cristian Logofătu, ca o companie de training și soluții IT în România și în străinătate. Astăzi, Bittnet este un grup de companii din domeniul IT din care fac parte următoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, ELIAN Solutions, Equatorial Gaming, The eLearning Company, Softbinator și Servodata. Bittnet Training este liderul pieței de training IT din România, cu peste 15 ani de experiență și cea mai mare echipă de traineri IT din România.

Equatorial este o companie de învățare bazată pe jocuri, specializată în programe de instruire transformatoare și consultanță la nivel individual, de echipă și organizațional în România și în străinătate. Dendrio este singurul integrator multi-cloud din România, consolidându-și poziția de companie certificată de cei mai importanți furnizori de IT din lume și concentrându-se pe securitatea cloud și securitatea cibernetică. Elian Solutions este specializată în furnizarea de servicii de implementare ERP (Microsoft Dynamics NAV Enterprise Resource Planning).

Grupul Bittnet este listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București sub simbolul BNET. Începând cu 22 martie 2021, acțiunile BNET sunt incluse în doi indici globali: FTSE Global Micro-Cap și FTSE Total-Cap.