Bittnet Group raportează venituri consolidate de 192,5 milioane de lei și un profit operațional de 8,5 milioane de lei în 2022. Rezultatul net însă e unul pe pierdere
Rezultatul financiar a scăzut de la un profit de 9 milioane de lei în 2021 la o pierdere de 7,6 milioane de lei în 2022, diferența fiind explicată în proporție de 75% de impactul diferit al reevaluărilor (non-cash) la piață (mark-to-market) ale deținerilor grupului în alte companii listate.
„Anul 2022 a însemnat trecerea la un nou nivel de dezvoltare, eforturile noastre de creștere, atât organică cât și prin achiziții, conducând la înregistrarea celor mai mari valori din istoria companiei ale cifrei de afaceri, marjei brute, profitului operațional, fluxului de numerar, capitalurilor proprii și poziției de numerar. În același timp, pentru a doua oară în 16 ani, anul 2022, a adus și o vizită in teritoriul negativ al profitului brut ca urmare, in principal, a diverselor ajustări non-cash cerute de standardele IFRS.
După o perioadă în care ne-am concentrat atât pe finalizarea cu succes a unor achiziții de companii și a integrării lor în grupul Bittnet, cât și pe o creștere organică accelerată, ne apropiem de dimensiunea critică de la care profitabilitatea netă nu o va mai defini pe cea operațională. Ținând cont de dimensiunea atinsă în 2022 și de tranzacțiile semnate sau aflate în pipeline, considerăm că în 2023 putem începe deja să ne concentrăm mai mult pe extragerea de profit din business”, a declarat Mihai Logofătu (foto), CEO al Bittnet Group.
În 2022, Divizia de Tehnologie, care cuprinde companiile Dendrio Solutions, TopTech, 2Net și Optimizor, FORT, Elian, Nenos Software și Nonlinear, a înregistrat venituri totale consolidate de 172,2 milioane de lei, o creștere cu 75%, comparativ cu anul 2021 și o marjă brută de 33,4 milioane de lei – în creștere cu 95%. Anul 2022, a fost unul extrem de dinamic pentru această divizie, atât la nivel de creștere a dimensiunii afacerilor, dar și la nivel de structură. Pe parcursul anului trecut, au intrat în cadrul diviziei două noi companii, TopTech și 2Net, cele trei companii de securitate cibernetică (Global Resolution Experts, GRX Advisory și ISEC) au fost transformate într-un singur brand (FORT) și, de asemenea, au fost implementate o serie de modificări la nivel operațional și de echipă în cadrul Dendrio.
În 2022, divizia Bittnet Education formată din Bittnet Systems, Computer Learning Center și Equatorial Gaming, a înregistrat venituri consolidate de 21,5 milioane de lei, o creștere cu 44% față de anul 2021 și o marjă brută de 9 milioane de lei, o creștere cu 24%. În 2022, această divizie a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de proiecte, oamenilor din echipă, studenților pregătiți și trainerilor cu care a colaborat. Totodată, divizia a înregistrat o creștere accelerată a volumului de cursuri, peste 550 de sesiuni, atât private, cât și publice, cu peste 5.900 de participanți instruiți, o dublare a numărului acestora comparativ cu 2021.
„Anul 2022 este al șaselea an de flux de numerar operațional pozitiv: aproape 18 milioane de lei, o valoare de 4,5 ori mai mare comparativ cu 2021. Poziția de numerar de la finalul anului, de 42 de milioane de lei, reprezintă aproximativ 25% din capitalizarea bursieră a companiei. Combinată cu majorarea de capital aflată în derulare, prin care estimăm să atragem 20 de milioane de lei numerar, și cu faptul că datoriile comerciale sunt aproximativ egale cu creanțele asupra clienților, considerăm că poziția financiară cu care începem anul 2023 este una extrem de solidă.
Astfel, ne uităm cu încredere la activitatea noastră pentru acest an, având ca obiective principale creșterea profitabilității operaționale, a veniturilor recurente și a ponderii serviciilor prestate în afara granițelor țării. Cu toate acestea, nu subestimăm dificultatea acestui an, atât prin prisma factorilor externi, ce țin de piață, contextul geopolitic, inflație, forța de muncă, întârzierile din lanțurile de aprovizionare, etc. dar și prin prisma provocărilor interne ce țin de continuarea integrării operaționale a tuturor companiilor actuale și viitoare în structura și procesele de business ale grupului”, a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.
În anul 2020, odată cu transferul acțiunilor grupului pe Piața Principală, obiectivul asumat de Bittnet Group a fost atingerea unei cifre de afaceri de 500 de milioane de lei la finalul anului 2024. În cei trei ani de la listarea pe Piața Principală, Bittnet Group a înregistrat o dublare a cifrei de afaceri, în timp ce profitul operațional a crescut de nouă ori în această perioadă. De asemenea, din 2020 și până în prezent, activele grupului au crescut cu 150%, iar capitalurile proprii cu 70%. Conform estimărilor din prezent, conducerea companiei se așteaptă ca la finalul anului viitor să atingă pragul respectiv chiar și în situația în care nu va efectua nicio altă tranzacție de M&A, doar din creștere organică.
Despre Bitnet Group
Bittnet a fost fondată în anul 2007 de către frații Mihai și Cristian Logofătu ca o companie de training și soluții IT în România și în străinătate. Astăzi, Bittnet este un Grup de companii din domeniul IT&C din care fac parte următoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, FORT, ELIAN Solutions, Equatorial Gaming, The eLearning Company, ISEC Associates, Computer Learning Center, Nenos Software & Nonlinear, Optimizor, 2Net Computer și TopTech. Grupul Bittnet este listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București sub simbolul BNET.