Bittnet Training şi ANIS au încheiat un parteneriat pentru proiecte de educaţie digitală

ANIS, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii, şi Bittnet Training, parte a Bittnet Group listat pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, anunţă încheierea unui parteneriat strategic în vederea implementării de proiecte de educaţie digitală în rândul companiilor membre ANIS
Lidia Neagu - mie, 25 aug. 2021, 17:46
Bittnet Training şi ANIS au încheiat un parteneriat pentru proiecte de educaţie digitală

Parteneriatul dintre cele două entităţi vine într-un moment în care apetitul pentru transformare digitală în România este tot mai crescut, companiile locale având o nevoie acută de specialişti IT conectaţi la cele mai noi tendinţe tehnologice.

Potrivit unui studiu ANIS, doar sectorul IT&C – servicii a generat în 2019 o valoare adăugată brută de 12,3 miliarde euro, cu o contribuţie de 5,5% în PIB-ul ţării. Pentru a susţine creşterea constantă a acestui segment de piaţă, ANIS îşi propune să adreseze într-un mod integrat problemele industriei, iar una dintre soluţiile abordate constă în încheierea de parteneriate cu companii de top, pentru a creşte nivelul de educaţie digitală a membrilor săi, se menţionează în comunicat.

Parteneriatul încheiat între ANIS şi Bittnet Training are ca obiectiv principal creşterea nivelului de competenţe şi abilităţi digitale al profesioniştilor în IT din companiile din România. Printre aspectele educaţionale avute în vedere în cadrul acestui proiect se numără specializarea profesioniştilor HR şi Learning & Development responsabili de operaţiunile IT din cadrul companiilor membre ANIS şi întărirea comunităţii de tech prin creşterea gradului de conştientizare privind importanţa educaţiei continue.

„Suntem onoraţi să ne alăturăm ANIS în activitatea de transformare digitală a companiilor din România. Echipele noastre aduc valoare acestui proiect prin realizarea de sesiuni şi workshop-uri care vor sprijini dezvoltarea de competenţe şi abilităţi în IT pentru profesioniştii din acest domeniu. ANIS a reuşit să aducă aproape cele mai reprezentative companii de software şi tehnologie din România şi abia aşteptăm să ne aducem şi noi contribuţia la creşterea sectorului IT&C din România şi a gradului de digitalizare. În tehnologie, şi nu numai, educaţia trebuie să fie un proces continuu şi să fie văzută ca o contribuţie strategică în dezvoltarea unei afaceri, nu neapărat ca un factor motivaţional pentru angajaţi. Parteneriatul cu ANIS ne oferă un cadru propice în care putem să ne îndeplinim viziunea de a avea o industrie IT consolidată, cu jucători puternici care să aibă la dispoziţie resursele necesare pentru a concura cu succes în atragerea de proiecte regionale şi internaţionale,” a declarat Cristina Raţiu, recent numită CEO Bittnet Training.

„Toate industriile şi companiile vor trebui să treacă într-un moment printr-un proces de transformare digitală, însă e de preferat o abordare mai accelerată în această direcţie. Cine reuseşte să se digitalizeze mai rapid, îşi va asigura un avans confortabil în faţa concurenţei. Digitalizarea înseamnă productivitate mai mare, clienţi şi angajaţi mai fericiţi, procese de business optimizate şi profit mai ridicat. Prin crearea de parteneriate strategice – cum este şi cel cu Bittnet – ANIS reprezintă interesele companiilor din sectorul IT&C şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, care se confruntă în continuare cu o lipsă acută de specialişti. Astfel, angajaţii companiilor membre vor beneficia de cursuri şi workshopuri dedicate, cu scopul de a-şi dezvolta abilităţile şi competenţele, necesare tot mai mult într-un domeniu atât de efervescent”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

Conform comunicatului. Bittnet Training va fi responsabilă de organizarea de evenimente educaţionale prin care profesioniştii IT din companiile membre ANIS vor învăţa despre cele mai noi tendinţe tehnologice utilizate atât de furnizorii mari, cât şi de organizaţiile inovatoare din industrie. De asemenea, cursanţilor le vor fi puse la dispoziţie prezentări legate de cele mai bune practici şi studii de caz referitoare la crearea unor proiecte de educaţie de succes în tehnologie.

Infrastructura şi abilităţile digitale joacă un rol cheie în deblocarea beneficiilor digitalizării. Cu toate acestea, conform Digital Economy Society Index – DESI 2020, publicat de Comisia Europeană, România este ultima din UE în ceea ce priveşte specialiştii în IT&C. Doar 10% din populaţie deţine competenţe digitale peste nivelul de bază. Deşi a existat o uşoară creştere faţă de anul precedent în procentul specialiştilor în IT&C, aceştia reprezintă un procentaj mult mai mic al forţei de muncă decât în UE – 2,2% faţă de media UE de 3,9%.

În acest context, ANIS îşi va concentra eforturile în continuare pe educaţie ca obiectiv strategic pe termen mediu, unde miza este reprezentată de dublarea numărului de absolvenţi în IT şi creşterea calităţii profesionale a acestora, concomitent cu iniţiativele legate de digitalizarea României, atât în mediul privat, cât şi în cadrul instituţiilor publice.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...