Mihai Logofătu, CEO Bittnet: Vrem să ne extindem internaţional şi să facem transferul către Piața Principală a Bursei de Valori București

Bittnet Group, companie listată pe piața AeRO și primul emitent IT listat la Bursa de Valori București, vrea să se extindă la nivel internaţional şi să îşi continue activitatea de consolidare prin M&A şi să facă transferul către Piața Principală a Bursei de Valori București.
Lidia Neagu - vin, 29 nov. 2019, 09:50
Mihai Logofătu, CEO Bittnet: Vrem să ne extindem internaţional şi să facem transferul către Piața Principală a Bursei de Valori București

Grupul Bittnet, fondat în 2007 de Mihai şi Cristian Logofătu, susţine că vrea să se orienteze mai mult în etapa următoare către tehnologii precum cloud, RPA (Robotic Process Automation) şi securitate cibernetică.

Pentru următorii 3-5 ani, Grupul Bittnet propune acționarilor săi aceeași strategie de creștere accelerată, care include și extinderea către piețele externe din Europa Centrală și de Est. Internaționalizarea activității grupului coincide de astfel și cu transferul de pe piața AeRO către Piața Principală a Bursei de Valori București.

„Începând cu anul 2020, intenționăm să implementăm o nouă strategie de dezvoltare care să prevadă activități de M&A pe piețele din Europa Centrală și de Est. Procesul de identificare a țintelor de parteneriat și achiziție va dura ceva timp, dar avem ambiția de a deveni, în următorii doi ani, una dintre cele cinci companii de top de pe piața IT românească, cu o prezență stabilită în regiune. Suntem siguri că transferul către Piața Principală a Bursei de Valori București va ajuta în acest demers prin oferirea de vizibilitate și recunoaștere Grupului Bittnet precum și acces la sume mai mari de capital”, a declarat Mihai Logofătu, CEO, Bittnet Group.

Transferul Bittnet către Piața Principală, care a fost prevăzut inițial pentru sfârșitul anului 2019, se așteaptă să aibă loc în primele luni ale anului 2020. Amânarea procesului a fost direct corelată cu obligația companiei de a republica rezultatele financiare consolidate din ultimii 3 ani în conformitate cu cerințele de raportare IFRS, proces care a durat mai mult decât s-a așteptat inițial conducerea.

„Ne dorim ca transferul Bittnet pe Piața Principală a Bursei de Valori București să se realizeze într-un timp cât mai scurt posibil, deoarece ne așteptăm ca acest proces să ajute Bittnet să înregistreze o evoluție accelerată, similară cu cea pe care am văzut-o între 2015 și 2019, dar la o scară mult mai mare. Acțiunile și obligațiunile Bittnet continuă să beneficieze de o creștere a activității de tranzacționare, acțiunile BNET fiind, de la începutul acestui an, pe locul 24 în clasamentul celor mai tranzacționate acțiuni la Bursa de Valori București. Credem că acest model va continua în perioada de dinainte dar și ulterioară transferului către Piața Principală”, a declarat Cristian Logofătu, CFO, Bittnet Group.

Din 2015, anul în care acțiunile Bittnet au intrat la tranzacționare pe AeRO și până în prezent, acțiunile Bittnet au înregistrat o Rată Anuală Compusă de Creștere (CAGR) de estimativ 65% pentru venituri, de estimativ 65% pentru capitalizarea de piață și de aproximativ 70% pentru capitalul propriu.

Conform estimărilor, se preconizează că piața IT din România va contribui cu 10-15% la PIB în următorii 5 ani iar numărul profesioniștilor IT va crește de la 130.000 astăzi la aproximativ 300.000 până în 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...