Black Friday 2021: Retailerul de mobilă Mobexpert intră în campanie pe 11 noiembrie. Are reduceri de până la 50%

08 11. 2021
mobexpert_black_friday_2020_47716500

Mobexpert va avea în perioada 11-21 noiembrie reduceri de pȃnă la 50% la mii de produse de mobilier şi decoraţiuni disponibile în limita stocului atât în hipermagazinele Mobexpert, cât și pe www.mobexpert.ro. Produsele cu preţuri reduse se vor regăsi pe site ȋncepȃnd de joi, 11 noiembrie, la primele ore ale dimineții, potrivit unui anunț al companiei.

Aproximativ 80% dintre produse vor avea prețuri reduse. Cea mai mare parte a produselor în Black Friday pot fi livrate din stoc oriunde în țară. Decorațiunile și produsele de mici dimensiuni pot ajunge la destinatar în 24-48h din momentul plasării comenzii.

„Ne pregătim încă din martie pentru Black Friday și vrem să continuăm tradiţia de a prezenta cele mai atractive oferte. Am comandat produse speciale pentru această ocazie și, la fel ca  în fiecare an, vom avea reduceri și la o serie de produse surpriză printre care reclinere, canapele de piele, produse fabricate în România, dar nu numai. Am pregătit și o serie de servicii adaptate contextului actual: livrare rapidă în maxim 48 de ore și posibilitatea de a plăti în rate fără dobândă. De asemenea, am investit major în logistică și am mărit spațiile pentru depozitarea produselor, ca să ne asigurăm că avem mii de produse pe stoc pentru clienții noștri.” a declarat Adelina Badea, CEO Mobexpert.

Divizia Mobexpert Office a pregătit și în acest an reduceri speciale pentru o serie de produse aflate în topul celor mai dorite piese de mobilier și scaune pentru birou.Și magazinele Mobexpert Outlet și secțiunea Outlet de pe site vor avea reduceri suplimentare, de până la 70%, la o gamă variată de produse, de la canapele la mobilier pentru living, dining, dormitor sau decorațiuni diverse.

Noutatea de anul acesta de la Mobexpert va fi pagina specială Best Deals pentru produsele vedetă. Aceasta va fi actualizată pe toată perioada desfășurării campaniei Black Friday, cu produse care vor avea reduceri spectaculoase.

Grupul Mobexpert a fost înfiinţat în 1993 şi este deţinut de antreprenorul Dan Șucu. Reţeaua regională a Mobexpert numără, în prezent, 26 de hipermagazine şi magazine. Ȋn România, reţeaua cuprinde hipermagazine în Bucureşti, Braşov, Suceava, Piteşti, Sibiu, Iaşi, Oradea, Constanța şi alte peste 15 de magazine de mai mici dimensiuni. Grupul Mobexpert are 2.100 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 230 milioane euro. Grupul Mobexpert deţine, de asemenea, opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export. Grupul Mobexpert include și 5 magazine Mobexpert Outlet dedicate ofertelor speciale, situate în Bucureşti (in zonele Pipera, Pantelimon, Militari), Suceava și Constanța, precum și un magazin online, www.mobexpert.ro.

Citește și despre Black Friday la IKEA