Black Friday 2023 Banca Transilvania, record. Aproape 8 milioane de tranzacții au fost înregistrate vineri, dublu față de o zi obișnuită

Banca Transilvania (BT) anunţă că a înregistrat aproape opt milioane de tranzacţii, de "Black Friday", pe 10 noiembrie, în creştere cu 28% faţă de ediţia organizată anul precedent, respectiv dublu în comparaţie cu o zi standard, informează instituția financiară prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 11 nov. 2023, 16:33
Black Friday 2023 Banca Transilvania, record. Aproape 8 milioane de tranzacții au fost înregistrate vineri, dublu față de o zi obișnuită

Tranzacţiile au fost realizate prin toate canalele BT disponibile, respectiv: carduri, POS-uri, bancomate etc.

Pe parcursul unei singure zile, de „Black Friday”, au fost înregistrate peste 600.000 de tranzacţii/oră, în intervalul 8:00 – 9:00, precum şi mai mult de 500.000 de tranzacţii/oră, timp de nouă ore consecutiv, între 8:00 şi 17:00. În acelaşi context, au fost raportate 260 de tranzacţii pe secundă.

De asemenea, peste un milion de tranzacţii au fost realizate prin soluţia de eCommerce a băncii, la clienţii comercianţi, în timp ce numărul de carduri de cumpărături emise instant prin BT Pay, respectiv numărul de majorări a limitei de credit pe card prin aplicaţie s-au triplat faţă de o zi obişnuită.

„Banca Transilvania este principalul procesator de plăţi din România datorită dimensiunii business-ului şi a volumului de operaţiuni derulat prin intermediul său, prin toate canalele. Maximele istorice înregistrate au fost posibile datorită ecosistemului construit de bancă, care cuprinde, de la programul STAR, super-app-ul BT Pay, cel mai mare număr de carduri din piaţă, platforma de procesare eCommerce (BTeComm), prin care asigură soluţii avansate de plată online cu cardul, până la reţeaua de acceptare a cardurilor BT la comercianţi, care cuprinde peste 122.000 de POS-uri. Prin programul STAR, care cuprinde cardurile de cumpărături ale băncii, cu aproape 25.000 de locaţii partenere, banca oferă clienţilor posibilitatea de a face cumpărături în rate fără dobândă sau cu puncte STAR”, se arată în comunicatul citat.

La nivel general, au fost consemnate, în medie, peste 340.000 de tranzacţii/oră derulate prin BT, în creştere cu 25% faţă de „Black Friday 2022”, iar cumpărăturile în rate, prin programul STAR, s-au majorat cu 25%, ca volum.

Totodată, valoarea tranzacţiilor efectuate cu BT Pay la POS-urile comercianţilor a crescut cu 30%, de la an an, în timp ce peste jumătate dintre cumpărăturile cu cardurile BT au fost realizate online.

Cel mai mare coş de cumpărături, achitat cu cardul BT, a fost de 60.000 de euro (echivalent în lei) şi a reprezentat un accesoriu-bijuterie. În acelaşi timp, valoarea medie a coşului de cumpărături de „Black Friday 2023”, achitat prin BT, a crescut cu 50% faţă de o zi obişnuită, la 173 de lei.

Banca Transilvania este liderul pieţei de profil, cu aproape şase milioane de carduri emise.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...