Black Friday la bănci. Credite la costuri reduse, comisioane tăiate cu până la 100% şi oferte pentru copii
La BRD, campania de Black Friday se desfăşoară exclusiv online şi durează până duminică. Printre oferte, o reducere cu peste 25% a dobânzii la creditul de nevoi personale.
BRD reduce cu până la 100% comisioanele sau dobânzile la produsele din gama de internet şi mobile banking, la credite imobiliare şi de nevoi personale, carduri de credit şi de debit, a anunţat banca.
De asemenea, depozitele constituite până duminică vor fi bonificate suplimentar.
De reduceri vor beneficia şi clienţii mici întreprinzători (cifră de afaceri de până la 100.000 euro), prin comisioane reduse cu până la 75%.
Banca Transilvania propune „Bank Friday”, care vine de asemenea cu dobânzi şi comisioane reduse la credite, dar şi cu oferte pentru copii şi pentru IMM-uri, bilete la concerte şi evenimente.
Astfel, BT oferă o dobândă redusă cu 33% la creditul de nevoi personale cu dobândă variabilă, în timp ce dobânda creditului imobiliar cu dobândă variabilă este redusă cu 15%. Ambele produse au comision de analiză dosar redus cu 100%.
De asemenea, banca încearcă să atragă clienţii cu o ofertă de 2% cashback timp de şase luni pentru cumpărăturile efectuate cu un card de debit ataşat contului pentru copii şi cu gratuitate timp de 3 luni la prima de asigurare aferentă produsului de asigurare pentru copii.
Şi cardul de cumpărături al BT este la ofertă, instituţia de credit oferind puncte de loialitate bonus în oferta de „Bank Friday”.
Comisionul de acordare a creditelor pentru IMM-uri a fost redus de la 1% la 0,1%, iar micii întreprinzători beneficiază de 3 luni gratuitate la internet banking şi mobile banking.
De asemenea, Banca Transilvania pune la bătaie abonamente la festivalurile Untold şi Electric Castle.
Campania Raiffeisen Bank de Black Friday a demarat vineri la prânz oferta specială de Black Friday, valabilă exclusiv online în perioada 27 noiembrie – 3 decembrie.
Creditul de nevoi personale cu dobânda fixă are dobânda redusă cu 3,35 puncte procentuale, de la 10,25% în mod normal la 6,9% pe an în perioada menţionată. Cardul de cumpărături vine cu 20% cashback din valoarea totală a sumelor utilizate în decembrie 2015 şi ianuarie 2016, în limita a 200 de lei.
De asemenea, cardul de salariu poate fi obţinut cu zero comisioane, iar cardul pentru studenţi are comision zero de emitere şi administrare şi vine împreună cu o baterie externă pentru smartphone, a anunţat Raiffeisen.