Black Friday la HiSky: bilete de avion reduse cu 50%

10 11. 2023
hisky
Foto: Compania

Campania de Black Friday se derulează pe site-ul companiei aeriene, www.hisky.aero, pentru zborurile programate, către destinații domestice și internaționale, efectuate până la finalul anului 2023 și pe parcursul anului 2024. Fiecare pasager va putea achiziționa un număr nelimitat de bilete, iar reducerea va fi aplicată la tariful final al rezervării, cu utilizarea codului BLACKFRIDAY.

Campania se va desfășura pe durata a 24 de ore, exclusiv pe parcursul zilei de vineri, 10 noiembrie, în limita locurilor disponibile pentru fiecare cursă și pentru fiecare clasă tarifară. Prețului unei călătorii, cu aplicarea codului de reducere, pleacă de la 25 de euro pe segmentul de zbor.

„Capacitatea noastră operațională a crescut semnificativ în ultimul an, odată cu extinderea flotei, și avem planuri importante de dezvoltare și pentru 2024. De aceea, am considerat că avem, în acest moment, posibilitatea de a susține o reducere de asemenea anvergură, prin care să răsplătim loialitatea și să oferim ocazia, celor care nu au reușit până acum, să descopere serviciile HiSky. Sistemul nostru de rezervări cuprinde programul până aproape de finalul anului viitor, pe toate cele 26 de rute directe și pe zborurile cu conexiune, așadar venim în întâmpinarea celor dornici să călătorească cu o ofertă vastă, care include toate vacanțele și sărbătorile de peste an”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.