Black-out total în Liban. Algeria va furniza urgent combustibil

18 08. 2024
Black-out Liban

Compania naţională libaneză de furnizare a electricităţii Electricite du Liban (EDL) a anunţat că centrala electrică de la Zahrani, din sudul ţării, a fost scoasă din funcţiune după ce şi-a epuizat complet stocul de combustibil. Această situaţie a condus la o pană electrică naţională, un black-out, fiind afectate inclusiv infrastructurile critice, precum aeroportul şi portul din Beirut.

Aceeaşi companie a anunţat duminică primirea imediată a unei cantităţi neprecizate de petrol din partea Algeriei, ceea ce îi va permite să repornească centrala de la Zahrani pentru a atenua pe moment criza, informaţie confirmată de postul de radio public algerian.

Încă din anii ’90 Libanul nu beneficiază de o livrare continuă a energiei electrice, dar situaţia s-a înrăutăţit începând din 2021 în contextul unei grave crize economice şi valutare. De atunci, compania publică furnizează electricitate doar 1-3 ore pe zi, astfel că populaţia ce dispune cât de cât de resurse financiare și vrea să evite un black-out se vede obligată să contracteze servicii furnizate de generatoare private costisitoare.