Black Sea Oil&Gas a descoperit în Marea Neagră românească între 10 şi 20 mld. metri cubi de gaze naturale. Producţia începe în 2019

Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) a descoperit în Marea Neagră românească între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar investiţiile până la începerea producţiei, în anul 2019, ar putea ajunge la 500 de milioane de dolari, a declarat, pentru AGERPRES, Mark Beacom, directorul general al companiei.
Economica.net - joi, 16 feb. 2017, 06:53
Black Sea Oil&Gas a descoperit în Marea Neagră românească între 10 şi 20 mld. metri cubi de gaze naturale. Producţia începe în 2019

Acesta estimează că proiectul va produce aproximativ 10% din consumul României timp de cinci ani.

‘Investiţiile totale ale consorţiului la această concesiune se ridică în prezent la aproximativ 200 de milioane de dolari SUA. Este dificil să estimăm suma totală care urmează să fie investită până la punerea în producţie, deoarece aceasta ar putea include şi investiţiile ulterioare ca urmare a unor descoperiri viitoare. Totalul ar putea ajunge, eventual, la 500 de milioane de dolari SUA’, a arătat Beacom.

El a mai spus că rezervele totale de gaze depind de rezultatele forajelor viitoare, care s-ar putea putea adăuga la resursele deja identificate la zăcămintele Ana şi Doina, iar în total ar putea varia între 10 miliarde şi 20 miliarde metri cubi.

‘În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obţine aprobarea la sfârşitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcţii estimate să dureze doi ani, punerea în producţie a zăcămintelor se va realiza în anul 2019’, a completat Beacom.

El a subliniat însă că realizarea proiectului depinde de acţiunile Guvernului şi ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

‘Cu toate acestea, în vederea obţinerii aprobărilor necesare, există o serie de chestiuni în materie de legislaţie, care trebuie soluţionate de Guvern şi de ANRE. Există posibilitatea ca orice amânare în adoptarea acestor dispoziţii legislative să determine întârzierea sau chiar anularea proiectului’, a mai spus oficialul BSOG.

Autorităţile intenţionează de mai mulţi ani să modifice legislaţia privind redevenţele petroliere, care au rămas aceleaşi din 2004, de la privatizarea Petrom. Ultimele variante de discuţie includeau plata unor redevenţe diferite pentru perimetrele offshore (maritime). Totodată, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, declara la începutul anului că se doreşte introducerea unui impozit suplimentar de 20% pentru resursele care nu sunt procesate în ţară.

Declaraţiile lui Mark Beacom vin după ce, miercuri, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ afirma că producţia de gaze în Marea Neagră va începe la mijlocul anului viitor, moment în care România va deveni şi exportator de gaze.

‘De anul viitor, o nouă sursă de gaze naturale importantă, de 4 miliarde de metri cubi pe an, va intra în activitate, este vorba de structura gazelor descoperite în Marea Neagră. Operatorii şi investitorii din zona respectivă ne-au prezentat că, începând cu anul viitor, la 1 iulie, va intra în producţie o structură nouă. Deci practic, din momentul acela, România va deveni şi exportator, pentru că această structură aduce un plus de gaze faţă de solicitările normale din România’, a spus Havrileţ.

El a precizat, pentru AGERPRES, că este vorba despre compania Black Sea Oil & Gas, care a concesionat două perimetre petrolifere pe platforma continentală românească a Mării Negre, respectiv perimetrele Midia şi Pelican.

Potrivit lui Havrileţ, în primul an, producţia va fi de un miliard de metri cubi de gaze şi va creşte treptat în următorii ani până la 4 miliarde de metri cubi pe an.

‘Pentru primul an, producţia va fi de un miliard de metri cubi, urmând ca în următorii ani să crească etapizat până la 4 miliarde de metri cubi pe an, faţă de un consum (al României – n.r. ) de 12 miliarde în acest an şi de un import în condiţii normale între 500 şi 600 de milioane de metri cubi pe an. Practic, cu aportul din primul an nu va mai fi nevoie de import, ci, mai mult, va trebui să creăm condiţii pentru exportul gazelor, pentru ca acest investitor să aibă posibilitatea de a-şi recupera investiţia’, a mai spus Havrileţ.

Black Sea Oil & Gas (BSOG), deţinută integral de Carlyle International Energy Partners, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale, potrivit unui comunicat de presă al companiei, remis AGERPRES în noiembrie 2016.

Portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, la care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator.

Potrivit comunicatului, BSOG a atribuit, la acea dată, un contract pentru servicii de inginerie de bază pentru dezvoltarea perimetrului de gaze Midia firmei Xodus Group, anticipând că ar putea lua în anul 2017 decizia finală de investiţii în acest proiect.

‘Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) are plăcerea să anunţe că, împreună cu partenerii săi de concesiune, a atribuit contractul pentru servicii de inginerie de bază (Front End Engineering and Design sau FEED) pentru instalaţiile de exploatare offshore şi onshore aferente proiectului de punere în producţie a descoperirilor Ana şi Doina localizate în perimetrul XV Midia, Zona de Apă de Mică Adâncime, din sectorul românesc al Mării Negre (‘Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia’)’, anunţa compania în noiembrie.

‘Odată cu acest contract, facem progrese majore în realizarea Proiectului de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre, cu speranţa că decizia finală de investiţie va putea fi luată în anul 2017’, a declarat Mark Beacom, CEO BSOG, citat în comunicat.

De asemenea, americanii de la ExxonMobil explorează, alături de OMV Petrom, un perimetru de mare adâncime în Marea Neagră, unde se estimează rezerve de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Companiile nu au luat deocamdată decizia finală de investiţii pentru exploatarea acestor zăcăminte.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...