BlackBerry, comandă pentru 1 milion de telefoane din partea unui singur client
„O comandă pentru 1 milion de aparate este un extraordinar vot de încredere în BlackBerry 10”, a declarat Rick Costanzo, vicepreşedinte executiv al BlackBerry.
Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să spună cine este cumpărătorul.
BlackBerry are printre clienţi companii şi agenţii guvernamentale, precum şi unii dintre cei mai importanţi operatori de telecomunicaţii din Statele Unite, cea mai mare piaţă a sa.
Reprezentanţii Verizon Wireles, cel mai mare operator de telefonie mobilă din SUA, nu au fost disponibili, iar cei ai AT&T şi Sprint Nextel, care ocupă următoarele două poziţii pe piaţă, au refuzat să comenteze.
Telefoanele din gama BlackBerry 10 sunt elementul central al strategiei de relansare adoptată de compania canadiană, după ce cota sa pe piaţa globală a scăzut în raport cu IPhone al Apple şi aparatele cu sistemul Android al Google.