Blackout-ul de vineri, care a afectat patru țări din Balcani, nu a afectat România. Ce spun Transelectrica și ENTSO-E
“Incidentul major de rețea din partea de sud-est a sistemului energetic al Europei continentale, care s-a produs ieri, 21 iunie 2024, și care a condus la o pană de curent în rețelele din Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și la o pană de curent parțială în Croația, nu a avut impact în Sistemul Electroenergetic Național al României și în niciunul dintre sistemele electroenergetice vecine”, a informat Transelectrica.
“Incidentul este analizat la nivelul Asociației Europene a Operatorilor de Transport și Sistem din Europa (ENTSO-E), entitate care gestionează funcționarea rețelei europene interconectate. Atașăm comunicatul de presă al ENTSO-E:
În condițiile meteorologice extreme de vreme caniculară anunțată pentru aceste zile, Transelectrica monitorizează îndeaproape funcționarea în siguranță a Rețelei Electrice de Transport naționale”.
Ce a spus ENTSO-E
Asociația operatorilor de transport și sistem din Europa, ENTS-O a emis o informare după blackout-ul de vineri, care a afectat patru țări din Balcanii de Vest.
“La 21 iunie 2024, în jurul orei 12:20, a avut loc un incident de rețea major în partea de sud-est a sistemului energetic al Europei continentale. Incidentul a dus la o pană de curent generalizată în rețelele electrice din Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și la o pană de curent parțială în Croația. OTS-urile afectate (Operatorii de Transport și Sistem – n.red.), cu sprijinul OTS-urilor vecine, au restabilit alimentarea cu energie electrică a rețelelor lor în aproximativ 2 ore, cu scopul de a minimiza impactul întreruperii asupra consumatorilor.
ENTSO-E colectează în prezent toate datele tehnice relevante privind acest eveniment de la OTS afectate și va furniza mai multe informații cât mai curând posibil.
În conformitate cu metodologia Scalei de clasificare a incidentelor, Comitetul pentru operațiuni de sistem al ENTSO-E va efectua o investigație detaliată a acestui eveniment în următoarele săptămâni, cu sprijinul unui grup de experți”, arată Asociația.
Citește și: