Blackstone Inc ar putea prelua o participație în L’Occitane

Fondul de investiții Blackstone Inc ar putea susține financiar dorința acționarului majoritar al L'Occitane International, Reinold Geiger, de a transforma compania într-una privată, fără expunere pe bursă.
Robert Stan - mar, 09 apr. 2024, 08:08
Blackstone Inc ar putea prelua o participație în L'Occitane

Dorința miliardarului Reinold Geiger, cel care deține un pachet major de acțiuni al companiei de produse de îngrijire a pielii L’Occitane International, se apropie de împlinirea dorinței sale de a delista firma de la bursa din Hong Kong.

Conform Reuters, sursele sale au dezvăluit că marele fond de investiții Blackstone Inc ar fi foarte aproape de a încheia un acord cu Reinold Geiger pentru a finanța transformarea L’Occitane International într-o firmă privată, fără expunere pe bursă. Această mutare ar putea pune capăt celor 14 ani de existență a acesteia pe bursa din Hong Kong.

Surse apropiate tranzacției susțin că Blackstone Inc ar putea oferi finanțare prin împrumut pentru preluare, iar un anunț oficial ar putea fi făcut chiar în zilele următoare. Tranzacționarea L’Occitane a fost suspendată la bursa din Hong Kong, în așteptarea acestui anunț.

Deși negocierile se află într-un stadiu avansat, acestea ar putea fi totuși amânate sau chiar oprite, au menționat sursele Reuters. Un reprezentant al Blackstone a refuzat să comenteze, iar cei de la L’Occitane nu a răspuns încă solicitării de a lămuri situația.

Este însă demn de luat în seamă că, în februarie, agenția Bloomberg scria că Blackstone Inc a luat în considerare o ofertă pentru L’Occitane și a efectuat un proces preliminar de „due diligence” pentru compania cu o valoare de piață de aproximativ 5,6 miliarde de dolari. Miliardarul Reinold Geiger deține, prin diferite companii și fonduri, peste 70% din L’Occitane International.

Compania L’Occitane a fost fondată în 1976 de francezul Olivier Baussan și a intrat pe piață oferind uleiuri esențiale din plante, precum lavanda recoltată din Provence. Geiger a devenit acționar minoritar în 1994 și a declarat ulterior că performanțele slabe ale companiei l-au determinat să înceapă să lucreze în cadrul acesteia, în încercarea de a-și proteja investiția.

El a extins L’Occitane la nivel global și a decis să mute sediul firmei în Asia după ce s-a declarat impresionat de etica de muncă din regiune. Retailerul a fost listat la Hong Kong printr-o ofertă publică inițială în 2010 și are în prezent opt mărci și aproximativ 3.000 de puncte exclusive de vânzare în 90 de țări.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group trece la un profit net normalizat de 27,8 milioane de euro pentru primul trimestru din 2025, după pierderea din primele trei luni din 2024
Premier Energy Group trece la un profit net normalizat de 27,8 milioane de euro pentru primul trimestru din 2025, după pierderea ...
Premier Energy Group, un furnizor cheie de energie în Europa de Sud-Est, listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, raportează pentru primul trimestru al anului 2025 o creștere a......
Autostrada A3 Transilvania: Construcții Erbaşu a ajuns la un progres de 8,75% pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiş
Autostrada A3 Transilvania: Construcții Erbaşu a ajuns la un progres de 8,75% pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiş
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj a transmis miercuri imagini de pe șantierul Autostrăzii Transilvania (A3), ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri iar valoarea tranzacţiilor a scăzut la 48,98 ...
Rusia acuză Uniunea Europeană și Regatul Unit că cer în mod isteric Washingtonului să susțină ultimele sancțiuni impuse împotriva sa
Rusia acuză Uniunea Europeană și Regatul Unit că cer în mod isteric Washingtonului să susțină ultimele sancțiuni ...
Rusia a acuzat miercuri Uniunea Europeană şi Regatul Unit că cer în mod "isteric" SUA să susţină sancţiunile adoptate ...