Blair: Britanicii pro-UE ar trebui să se „ridice” împotriva Brexit

Fostul premier britanic Tony Blair şi-a definit vineri, într-un discurs rostit în cartierul londonez de afaceri City, “misiunea” de a convinge oamenii să se “ridice” şi se răzgândească în privinţa Brexit, subliniind că britanicii au votat la referendum pentru ieşirea din UE “fără a cunoaşte termenii adevăraţi” ai acestui demers, relatează BBC News, citat de News.ro
Economica.net - vin, 17 feb. 2017, 10:50
Blair: Britanicii pro-UE ar trebui să se

El a spus că vrea să obţină susţinere pentru a „găsi un mod de a ieşi” din situaţia actuală, ce reprezintă o „săritură în gol”.

Blair, care a fost premier în perioada 1997 – 2007, a profitat de discursul rostit în faţa grupului proeuropean Open Britain pentru a sublinia că cei care au pledat pentru ieşirea din UE „au vrut întotdeauna un Brexit dur”. „Chiar şi termenul ‘Brexit dur’ necesită un amendament. Politica este acum ‘Brexit cu orice preţ'”, a adăugat el.

„Provocarea noastră este să expunem, fără încetare, care este acest preţ. Să arătăm cum această decizie este bazată pe cunoştinţe imperfecte”, a subliniat el.

Blair, care a făcut campanie pentru a rămâne în UE, a spus că, deşi acceptă verdictul referendumului din iunie, el ar recomanda reanalizarea Brexit atunci când va exista „o idee clară încotro mergem”.

El a atras atenţia că dezbaterea este bazată pe imigraţie, pe care o acceptă ca „o chestiune substanţială”. 

„Cu toate acestea, am trecut, în câteva luni, de la o dezbatere privind tipul de Brexit, implicând o analiză echilibrată a tuturor posibilităţilor, la prioritatea unui singur aspect – controlul imigraţiei din UE – fără o discuţie reală privind de ce şi când nu afectează Brexit imigraţia care îi preocupă cel mai mult pe oameni”, a atras atenţia fostul premier, mai scrie News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Americanii caută contabili în India
Americanii caută contabili în India
Mai multe firme de contabilitate din SUA, inclusiv RSM US, Moss Adams, Sikich şi CohnReznick, au început să îşi extindă operaţiunile din India, în ideea de a acoperi un grav deficit de......
Profitul Libra Internet Bank a scăzut cu 15%, până la 270 mil. lei, în 2024
Profitul Libra Internet Bank a scăzut cu 15%, până la 270 mil. lei, în 2024
Libra Internet Bank a înregistrat în 2024 al doilea cel mai mare profit din istoria băncii, de peste 270 de milioane de ...
Volvo vrea să-și reducă costurile cu 1,87 miliarde de dolari, din cauza scăderii masive a profitului operațional
Volvo vrea să-și reducă costurile cu 1,87 miliarde de dolari, din cauza scăderii masive a profitului operațional
Volvo Cars, cu sediul în Suedia intenționează să reducă costurile cu 18 miliarde de coroane suedeze (1,87 miliarde de ...
Câţi şomeri erau în Bucureşti la sfârșitul lunii martie – date oficiale AMOFM
Câţi şomeri erau în Bucureşti la sfârșitul lunii martie – date oficiale AMOFM
Un număr de 7.924 de şomeri, din care 4.531 femei, se aflau în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei ...