Blejnar, acuzat că vrea să arunce la fier vechi ultimul combinat metalurgic rămas statului
Combinatul de Utilaj Greu Fortus nu valorează 28 de milioane de euro atât cât cere lichidatorul judiciar pe el, ci mult mai mult, circa 200 de milioane de euro iar evaluarea lichidatorului are şi „iz penal”, spune Gheorghe Chişcă administrator special al AVAS, proprietarul fabricii, pentru Fortus, şi fost director general al combinatului. Acesta vorbeşte şi despre interese obscure ale unor oameni, nume sonore, care vor să vadă fabrica ieşeană făcută bucăţi şi vândută la fel ca şi terenul de 150 de ha aferent ei. Casa de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul desemnat, ar fi fost impusă de preşedintele Fiscului Sorin Blejnar pentru a-şi satisface propriile interese, mai spune Chişcă.
„A fost o întâlnire în biroul fostului ministru al Economiei Adriean Videanu la care au participat Blejnar, ministrul, subsemnatul şi Aurelian Popa, şeful AVAS. Sorin Blejnar a fost foarte vehement în a cere impunerea CITR ca lichidator judiciar în timp ce Popa s-a opus motivând că Fortus va ajunge precum Rulmentul Braşov ori CUG Cluj care au fost tăiate şi vândute pe bucăţi având ca administrator aceeaşi CITR. Până la urmă a ieşit cum a vrut Blejnar”, precizează reprezentantul AVAS.
Potrivit acestuia, există şi o incompatibilitate de natură juridică care ar fi trebuit să împiedice numirea CITR administrator la Fortus şi anume că fabrica ieşeană are creanţe neîncasate la CUG Cluj iar CITR, fiind administrator şi la combinatul clujean, nu poate, conform legii, să conducă două societăţi dintre care una debitoare şi una creditoare. Nici de această ilegalitate nu s-a ţinut cont.
În replică la acuzaţiile oficialul AVAS, Sorin Blejnar spune că nici măcar nu ştie de dosar. „Habar n-am despre ce e vorba. Am citit şi eu prin presă de Fortus, dar nu ştiu dosarul. Nu comenteze asemenea acuzaţii. Oricine se trezeşte face acuzaţii. Luaţi legătura cu biroul de presă”, ne-a spus şeful Fiscului. După recomandarea acestuia am solicitat biroului de presă lămuriri despre poziţia Fiscului vizavi de soarta Fortus şi dacă insituaţia de stat este de acord cu evaluarea de 28 de milioane de euro a fabricii făcută de lichidator. Nu a venit niciun răspuns.
Fortus este ultima fabrica din industria grea ridicată în timpul perioadei comuniste aflată încă în proprietatea statului. După o privatizare eşuată, combinatul a ajuns din nou în proprietatea statului, care nu a reuşit să-l rentabilizeze astfel încât, acum patru ani, s-a dispus intrarea fabricii în insolvenţă. Judecătorul sindic, la cererea creditorilor, a dispus numirea CITR ca administrator special.
Administratorul a reactualizat planul de reogarnizare aprobat de judecătorul sindic anul trecut incluzând vânzarea de active. „Raportat la faptul că activitatea societăţii generează pierderi, planul de reorganizare actualizat va prevedea finalizarea comenzilor aflate în curs de execuţie, precum şi lichidarea totală a activului debitorului în vederea executării planului”, se afirmă în planul de reorganizare al combinatului care va fi supus votului creditorilor în 21 martie. Cel mai mare creditor este chiar Fiscul, instituţia condusă de Blejnar care are de recuperat aproape 30 de milioane de euro din datoriile totale de 50 de milioane de euro ale combinatului, potrivit planului de reorganizare.
Stat vs. stat. AVAS nu vrea să audă de lichidare
Lichidarea combinatului este privită ca o mare eroare de către proprietarul AVAS. „Este cea mai mare unitate industrială din România încă în funcţiune din România având capacitatea să tragă şarje de 170 de tone de oţel o o dată, poate produce componenete de tehnică militară, pompe de irigaţii de mare debit, mori de ciment de până la 100 de tone şi piloni eolieni. Sunt utilaje în Fortus unicat în Europa făcute în Germania şi Japonia. Combinatul chiar ajunsese pe un mic profit în 2009 şi 2010 dar statul, mai bine zis, anumiţi oameni din stat, au blocat sistematic activitatea lui”, spune Chişcă. Oficialul detaliază spunând că facilităţile fiscale de 35 de milioane de euro pe care statul trebuia să le acorde la privatizarea combinatului nu au fost niciodată acordate, deşi erau avizate de Consiliul Concurenţei. În timp, datoriile s-au rostogolit până când au sufocat activitatea combinatului. Nici cumpărătorul, societatea bucureşteană Metalexportimport, nu a realizat investiţiile asumate astfel încât s-a ajuns la insolvenţă.
Chiar dacă CITR are în plan să înceapă tăierea combinatului, mai are de trecut hopul din 21 martie când adunarea creditorilor va vota sau nu pentru lichidare. Proprietarul AVAS nici nu vrea să audă de aşa ceva.
„Ideea esenţială, general agreată, atât de către reprezentanţii statului, cât şi de cei ai administratorului judiciar, este aceea a valorificării activului funcţional ca afacere, reuşind în acest fel să continuăm activitatea la Fortus Iaşi şi să asigurăm oamenilor locurile de muncă”, a precizat vicepreşedintele AVAS pe probleme de postprivatizare, Cristina Chiriac.
Dacă se va vota pentru lichidare, toate activele vor fi scoase la vânzare la un preţ de pornire egal cu valoarea de piaţă. Activele imobiliare propuse spre vânzare au conform extraselor de carte funciară suprafaţa totală de peste 150 de hectare. Totuşi, lichidarea va începe după terminarea tuturor comenzilor în curs.
„Chiar dacă prin prezentul plan se propune lichidarea tuturor activelor societăţii, în vederea acoperirii creanţelor asumate prin plan, societatea îşi va continua activitatea şi după confirmarea modificării planului de reorganizare, închiderea activităţii societăţii realizându-se treptat, doar după finalizarea comenzilor în curs de execuţie. De asemenea, în această perioadă se va asigura conservarea bunurilor aflate în patrimoniul societăţii, respectiv efectuarea de demersuri de maximizare a valorii averii debitoarei”, arată reprezentanţii CITR.
Implementarea planului de reorganizare se va face pe o durată de un an de la data confirmării acestuia de către judecătorul sindic, prima lună de aplicare a planului urmând să fie aprilie.
Fortus este controlată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor, care deţine 60% din companie, în timp ce firma Metalexportimport are 26,23% din capital. SIF Moldova este un alt acţionar cu 13,56% din acţiuni.
Anul trecut compania a avut o cifră de afaceri de 42,7 milioane de lei în creştere cu peste 50% faţă de anul precedent. În perioada analizată Fortus şi-a redus pierderile la 31,7 milioane de lei, de la 40,5 milioane de lei în 2010. Fabrica mai are circa 700 de salariaţi.
Cel puţin 20 de euro/mp. Numai terenul ar valora măcar 30 de milioane de euro
Terenul platformei industriale Fortus ar putea valora între 30 şi 75 de milioane de euro având în vedere preţurile care se cer pe terenuri aflate imediat în vecinătatea combinatului potrivit mai multor portaluri imobiliare ieşene. De altfel, proprietarul uneia dintre cele mai mari agenţii imobiliare locale a confirmat că un metru pătrat de teren de pe platforma Fortus s-ar putea vinde cu preţuri cuprin se între 30 şi 50 de euro. „S-ar putea chiar mai puţin, poate 20 d eeuro având în vedere că nu pre aexistă cerere. În urmă cu trei ani erau peste 100 de euro”, a spus Anton Podaru, proprietarul Velis Imobiliare.