Blejnar, chemat la DNA: Mă voi prezenta la data şi ora care mi-au fost transmise

Economica.net
11 07. 2012
sorin_blejnar_anaf_93518300

El a precizat, la Antena 3, că citaţia a fost înmânată soţiei sale, el nefiind la domiciliu la acel moment.

„Nu am nicio emoţie”, a adăugat Blejnar.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin că, din indiciile obţinute, Codruţ Marta se baza pentru menţinerea în funcţie, până la mijlocul lunii aprilie, a lui Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă pe relaţiile deţinute de omul de afaceri Emilian Schwartzenberg la nivel guvernamental.

Procurorii anticorupţie arată – în referatul cu propunere a de arestare a lui Viorel Comăniţă şi Florin Secăreanu şi a altor 15 persoane – că Alexandru Codruţ Marta a promis că-l va convinge pe Sorin Blejnar să mai rămână o perioadă la conducerea ANAF în interesul omului de afaceri Radu Nemeş.

Potrivit procurorilor DNA, Nemeş i-a cerut lui Marta ca Blejnar să mai stea „măcar o lună, două, fiind şi cu alea vechi pe punctele de finalizare, sunt şi altele noi”, pentru că bănuia că „nu îi este chiar indiferent ce se întâmplă în jurul lui”.

Menţinerea în funcţie a lui Blejnar, arată procurorii, era esenţială pentru Radu Nemeş, care intenţiona să finalizeze o serie de proiecte şi „să demareze mecanisme evazioniste suplimentare”, sens în care Marta şi-a manifestat disponibilitatea atât pentru a încerca să-l convingă pe Blejnar să nu demisioneze, cât şi pentru a acţiona în sensul numirii unei alte persoane obediente, „iar dacă tot vrea neapărat să plece, să pună pe cine trebuie”, conturându-se indicii că cel vizat la acel moment pentru înlocuirea lui Sorin Blejnar, evident în sensul grupării infracţionale, era Sorin Florea – comisar general adjunct al Gărzii Financiare.

Procurorii susţin în referat că Marta îşi punea bazele menţinerii în funcţie a lui Blejnar şi Comăniţă pe relaţiile deţinute de Emilian Schwartenberg la nivelul conducerii aparatului guvernamental. „Astfel, indicii obţinute relevă că Alexandru Codruţ Marta se bazează pentru a asigura menţinerea în funcţie (până la mijlocul lunii aprilie 2012, conform celor discutate cu Radu Nemeş la 1 martie) a lui Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă pe relaţiile deţinute de Emilian Schwartenberg la nivelul conducerii aparatului guvernamental de la acel moment”, se arată în documentul citat.

Procurorii mai arată că, în 5 martie, Codruţ Marta s-a întâlnit, în jurul orei 10.10, cu Viorel Comăniţă, iar apoi a discutat mai bine de o oră la restaurantul Casa Di David cu Emilian Schwartzenberg. DNA mai notează că, în 7 martie, Emilian Schwartzenberg a stabilit o întâlnire pentru ora 12.00 cu Marta, transmiţându-i: „Vin şi cu răspunsurile, cred că până atunci cu aşa”.

Procurorii au dispus, luni şi marţi, reţinerea a 11 persoane, respectiv George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Viorel Comăniţă, Andrei-Florin Jugănaru, Dumitru Emilian Preda, Florin Dan Secăreanu, Lucian Florin Ionescu, Georgiana Nicoleta Lengiu, Mariana Cozma, Nicolae Belba şi Mihai Buliga, pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Alţi şase inculpaţi, respectiv Radu Nemeş, Codruţ Alexandru Marta, Ovidiu Ioan Moldovan, Dana Nemeş, Mihai Gulea şi Ştefan Puşcasu, vor fi prezentaţi la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă în lipsă pentru 30 de zile de la data prinderii lor.

Procurorii precizează că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.