Blejnar demisionează de la şefia direcţiei marilor averi. Intră în mediul privat sau în politică
Fostul şef ANAF Sorin Blejnar a anunţat, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, că demisionează de la conducerea departamentului care va controla marile averi, deoarece nu doreşte să lucreze într-o administraţie condusă de Victor Ponta, şi că va activa într-o firmă privată sau se va implica în politică.
„Am decis să demisionez din funcţia publică de director al Departamentului numit generic «Direcţia de Control al Marilor Averi», din cauza faptului că sunt un om de onoare. Refuz să lucrez într-o administraţie publică condusă de un premier care în ultimii ani a atacat şi denigrat continuu activitatea ANAF şi a conducerii acesteia din considerente personale şi politice. În timpul mandatului am încercat, şi în bună parte am reuşit, să instaurez un principiu foarte clar : «Legea fiscală trebuie respectată de toţi contribuabilii». Doar aşa am reuşit în toţi aceşti ultimi ani, marcaţi de o criză economică financiară globală profundă, să asigurăm veniturile bugetare necesare plăţii pensiilor, salariilor şi finanţării investiţiilor statului. În viitor voi activa în mediul privat, având deja câteva oferte de colaborare de la companii private, însă analizez în perioada următoare şi varianta de a intra în politică”, a declarat fostul preşedinte ANAF.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, ulterior, că preşedintele agenţiei, Şerban Pop, a avut joi o întâlnire cu Sorin Blejnar, fiind acceptată încetarea raporturilor de muncă ale acestuia cu ANAF începând cu data de 3 mai.
Sorin Blejnar a fost revocat de la conducerea ANAF, în urmă cu două săptămâni, după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a reproşat că nu a atins ţinta privind colectarea în două luni de venituri suplimentare reprezentând 1,5% din PIB prin combaterea evaziunii fiscale.
Într-un interviu acordat atunci agenţiei MEDIAFAX, Blejnar a arătat că premierul i-a cerut de fapt să strângă banii până la sfârşitul anului, dar că ulterior, printr-un comunicat de presă, ţinta a fost fixată pentru un interval de două luni.
După revocarea de la conducerea ANAF, Blejnar a revenit în funcţia publică de conducere a departamentului care va controla marile averi, pe care a ocupat-o în vara anului trecut în baza Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Primele discuţii legate de înfiinţarea acestui departament au fost iniţiate în 2009 chiar de Blejnar, an în care acesta a iniţiat, împreună cu fostul ministru de Finanţe Gheorghe Pogea, şi programul de restructurare a administraţiei financiare, derulat împreună cu Banca Mondială.
Blejnar se retrage de la conducerea departamentului de control al marilor averi în condiţiile în care schimbarea sa din funcţie era posibilă doar după parcurgerea mai multor etape aplicate în cazul funcţionarilor publici.