Blejnar la ieşirea de la DIICOT Braşov: Nu reiese de nicăieri că aş fi făcut ceva ilegal

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, miercuri, la ieşirea de la DIICOT Braşov, unde a stat timp de aproximativ şase ore, că din materialul de urmărire penală care i s-a prezentat nu reiese că ar fi făcut ceva ilegal, şi, dimpotrivă, reiese că a făcut lucruri bune pentru ţară.
Economica.net - mie, 22 aug. 2012, 12:46
Blejnar la ieşirea de la DIICOT Braşov: Nu reiese de nicăieri că aş fi făcut ceva ilegal

„Deocamdată sunt la faza de a lectura materialele de urmarire penală. Nu am ajuns încă la un pasaj din toate volumele care mi-au fost puse la dispoziţie din care să reiasă faptul că aş fi încălcat legea cu ceva. Însă, am constatat altceva: în cele trei luni cât am fost monitorizat, am muncit foarte mult şi am facut multe lucruri bune pentru ţara asta şi să ştiţi ca mi-am reamintit o gramadă de lucruri. Lucurile acestea o să le vedeţi cu toţii pentru că documentele vor deveni publice în scurt timp. Ştiu un singur lucru: nu am făcut nimic ilegal, nu doar în perioada monitorizată, ci în toată perioada în care mi-am desfăşurat activitatea şi lucrurile acestea vor ieşi în evidenţă în foarte scrut timp şi toată lumea se va convinge de acest lucru”, a afirmat Blejnar la ieşirea din sediul DIICOT Braşov.

El a spus că va veni la Braşov şi joi, deoarece mai are de lecturat câteva volume din materialul DIICOT.
Blejnar a venit la DIICOT Braşov în jurul orei 9.00, însoţit de un avocat şi a părăsit sediul după ora 14.00.
La intrarea în sediu, fostul şef al ANAF a spus că nu ştie pentru ce anume a fost citat, însă când a fost întrebat dacă este vorba despre „dosarul motorina”, a răspuns că „este exclus”.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman, declara pentru corespondentul MEDIAFAX că Blejnar a fost citat să se prezinte la sediul DIICOT pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală într-un dosar cu produse petroliere.

„Se prezintă materialele de urmărire penală într-un dosar mai vechi de evaziune fiscală cu produse petroliere de la sfârşitul anului 2010. Prezentările durează mai mult, pe durata mai multor zile, deoarece sunt 17 inculpaţi, dintre care opt persoane juridice.”, a spunea Borcoman.

Blejnar a mai fost la DIICOT Braşov şi în 1 august, când a fost audiat de porcurori.
În acest dosar mai sunt urmăriţi penal fostul său consilier, Codruţ Marta, dar şi doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Braşov, Monea Claudiu şi Ciobanu Dorel.

Monea şi Ciobanu au venit, luni, la sediul DIICOT pentru a li se prezenta materialul de urmărire penală, potrivit sursei citate.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală.
„În fapt, se reţine că, în perioada martie – iulie 2010, inculpaţii Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel şi Cuccina Salvatore au constituit un grup infracţional organizaţ cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetăţeni români, italieni şi maghiari, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili”, se arată într-un comunciat al DIICOT Braşov .

Membrii grupării sprijinite de Blejnar şi Marta ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă.
În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA şi peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de aproape 22 de milioane de lei.

Gruparea infracţională achiziţiona motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era revândută prin staţiile de distribuţie de carburanţi sau direct utilizatorilor finali.

Grupul infracţional a fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF sau Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, care fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.
Codruţ Marta este suspectat că a asigurat legătura dintre firmele implicate în activitatea de evaziune fiscală şi factorii de decizie ai ANAF. Acesta, în calitate de şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, ar fi controlat permanent activităţile grupării şi, împreună cu şeful său, ar fi sprijinit grupul infracţional organizat în obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal şi de revocare a autorizaţiei.

„În sarcina învinuiţilor Marta Codruţ Alexandru şi Blejnar Sorin se reţine că au acordat sprijin grupului infracţional organizat în operaţiunile de obţinere a autorizaţiei de antrepozit fiscal şi au blocat orice control sau inspecţie fiscală la societăţile comerciale utilizate de către membrii grupării, care ar fi putut conduce la stabilirea situaţiei fiscale complete şi corecte a antrepozitarilor”, a precizat DIICOT.

Anchetatorii au stabilit că SC Carexima SRL, cu sediul în Braşov, a primit în 2009 autorizaţie să deţină şi să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de la plata accizelor. Firma a achiziţionat astfel combustibil în vederea exportului intracomunitar, acesta fiind însă livrat în realitate unor utilizatori sau consumatori din ţară care cunoşteau faptul că nu a fost respectat regimul suspensiv de la plata accizelor.

Blejnar şi Marta ar fi favorizat activitatea infracţională a tuturor societăţilor implicate, iar SC Carexima SRL şi SC Gedral Construct SRL ar fi obţinut autorizaţii de antrepozit fiscal sau de operator înregistrat cu sprijinul acestora.
Totodată, Blejnar şi Marta ar fi blocat orice control la SC Euroil SRL, deşi în cazul acestora unii lucrători vamali au sesizat nereguli. Cei doi ar fi motivat că lucrătorii vamali nu trebuie să intervină în această afacere întrucât firma este supravegheată de la nivel înalt.

La grupul infracţional au aderat mai multe persoane, care ţineau evidenţa contabilă, întocmeau documente contabile fictive justificative pentru operaţiuni comerciale inexistente sau documente vamale de autorizare a activităţii, dar se ocupau şi de împiedicarea controalelor prin care s-ar fi descoperit adevărata activitate a membrilor grupării.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...