Blidar: Sper să le vină mintea la cap românilor care au plecat să se îmbogățească pe afară și acum au venit cu coada între picioare
„Da, recrutăm și sperăm ca o parte din românii care au plecat să se îmbogățească pe afară și acum, în perioada de pandemie au venit cu coada între picioare că i-au dat afară de peste tot, sper să le vină mintea la cap și să realizeze că țara asta e țara noastră și că ar trebui să facem România o țară în care să trăiască bine, nu să îi îmbogățească pe alții”, a spus Valer Blidar la ZF Live.
Proprietarul Astra Vagoane Călători a subliniat că, în mod normal, susține folosirea forței de muncă locale și readucerea românilor în țară, dar, la nevoie, nu este împotriva importului de forță de muncă. Blidar a menționat că din cei cinci – șase angajați care au plecat din compania sa în Germania sau Austria în ultimii trei ani, trei s-au și întors.
Școala profesională Astra
Proprietarul Astra a mai vorbit și despre o „rețetă proprie” pentru școlarizarea viitorilor angajați. „În urmă cu șase ani am înființat o școală profesională Astra, cu finanțare Astra, în care anual avem patru clase a câte 20 de elevi. Prin rotație pregătim în meseriile în care noi avem nevoie. Acum suntem la a treia promoție, 70 – 80 scoatem într-o promoție”, a spus Blidar.
Acesta s-a arătat nemulțumit de calitatea învățământului public din România. „În primii doi ani, elevii mei au fost examinați la un liceu industrial. Eu nu le-aș fi dat note mai mari de 6 – 7, dar la liceul industrial au luat 9 – 10”, a mai spus Blidar, întrebându-se retoric ce pregătire ar avea elevii de la liceul de stat care au luat nota 5.
De asemenea, proprietarul Astra Vagoane Călători nu susține nici formele învățământ de tip dual. „Școlile trebuie să fie profesionale și teoretice. Orice altă aiureală, invenție este un mod de a cheltui de fapt niște bani. Tot sistemul nostru de învățământ s-a axat pe nevoia de salarizare a profesorilor, cum să îi cuprindem, să avem un număr cât mai mare, și nu de calitatea lor. Sunt dezamăgit de ce se întâmplă”, a adăugat Blidar.
Justiția proletară
Proprietarul Astra Vagoane Călători și-a mai exprimat nemulțumirea față de sistemul de justiție din România în litigiile de muncă.
„Un salariat care a băut, a produs pagubă, instanța zice după un an să îi dau daune morale, să îl angajez iar. Instanțele judecă în mod proletar, ne obligă să menținem această stare de indisciplină. Sunt ofensat de modul în care ne tratează instanțele în litigiile de muncă”, a comentat Blidar.
În opinia sa, disciplina este mama succesului și de aceea țări precum Germania și Japonia sunt prospere.
„Aici avem o problemă și cu legislația pentru că nu ne încurajează în niciun fel. Legislația muncii este o legislație a nemuncii. Ministerul Muncii a încurajat nemunca începând din 90 până acum. Tot felul de ajutoare sociale, tot felul de cheltuieli cu oameni buni de muncă, astfel încât am descurajat munca cinstită”, a mai spus Valer Blidar.
Astra Vagoane Călători are două fabrici la Arad în care lucrează 680 de angajați în total, potrivit lui Valer Blidar. Compania fabrică, repară și asigură mentenanță pentru vagoane de trenuri. De asemenea, firma din Arad a mai produs trenuri pentru metroul din București iar în ultimii ani a început să fabrice și tramvaie.