BNR a autorizat sistemul de plăţi instant Blik
Blik – Sistemul va fi administrat şi operat de către societatea Blik România SA şi va asigura decontarea tranzacţiilor de plată din comerţul electronic, cu valori maxime de 50.000 lei, precizează BNR.
Banca Naţională a României precizează, în comunicat, că va monitoriza permanent sistemul în vederea asigurării bunei funcţionări a sistemelor de plăţi din România, precum şi pentru asigurarea stabilităţii financiare.
BLIK este un sistem de plăți disponibil în aplicațiile de mobile banking, conectat la un cont bancar pentru care nu este nevoie ca utilizatorul să aibă un card fizic sau virtual. Acesta permite plata în magazine online și la terminale de plată tradiționale, precum și retragerea numerarului de la bancomate. Plata prin BLIK presupune generarea unui cod de șase cifre unic și valabil timp de două minute în aplicația băncii, care este apoi introdus online, la un terminal sau la un bancomat, pentru a iniția tranzacția. Ulterior, fiecare tranzacție este confirmată în aplicația mobilă a băncii.
BLIK este în prezent cea mai populară modalitate de plată din Polonia. În cei 9 ani de prezență pe această piață, BLIK a atras un număr semnificativ de utiliziatori activi și loiali – peste 26 de milioane de aplicații mobile bancare sunt înregistrate în sistemul BLIK și peste 13 milioane de utilizatori fac plăți în mod regulat în fiecare lună.